Saturday, February 24, 2024
Jurnalism corect


Cătălin Predoiu cere detașarea, la Ministerul Justiției, a unui procuror care a condus Secția Specială / Cum explică ministrul decizia – EXCLUSIV

By Robert Madaianu , in Justitie Stirile zilei , at 10 aprilie 2020 Etichete: , , , ,

Cătălin Predoiu a cerut Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să aprobe detașarea procuroarei Florena Esther Sterschi, de la Parchetul General. Aceasta a fost prima șefă a Secției Speciale care se ocupă exclusiv cu anchetarea magistraților, secție față de care ministrul Justiției s-a arătat în favoarea desființării.

Solicitarea lui Cătălin Predoiu va fi discutată în ședința Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii din data de 14 martie.

„1. Referat privind solicitarea de detaşare la Ministerul Justiţiei a doamnei FLORENA – ESTHER STERSCHI, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
2. Referat privind solicitarea de detaşare la Ministerul Justiţiei a doamnei NICOLETA ECATERINA EUCARIE, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie” – punctele de pe ordinea de zi a ședinței CSM.

Florena Esther Sterschi a condus, ca șef interimar, Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție.

Predoiu: Cine se înhamă la treabă, dacă e profesionist, e binevenit

Într-o reacție dată în exclusivitate pentru mainnews.ro, ministrul Justiției a spus că a avut în vedere experiența profesională atunci când a cerut detașarea celor doi magistrați.

„Doresc să am cât mai mulți magistrați în echipa ministerului. În anii precedenți, aparatul ministerului a fost slăbit. Eu acționez în direcția refacerii și reconstrucției unei echipe puternice la MJ. Doar cu oameni de calitate în echipă poți aborda cu succes o agendă complicată în perspectivă, cum e cea a MJ„, a declarat Cătălin Predoiu.

Întrebat despre funcția avută de Esther Sterschi la Secția Specială, Predoiu a afirmat că relevantă a fost experiența profesională.

„Relevant pentru mine în cazul ambelor a fost expertiza profesională și disponibilitatea de a veni în Ministerul Justiției. În general, pot fi și multi alți magistrați capabili care ar putea veni în MJ, deocamdată stau pe margine, unii din considerente personale de înțeles, alții din prejudecăți politice, alții pentru că se uită la data alegerilor și așteaptă să treacă, pentru a fi siguri de un mandat mai lung etc. Eu am nevoie de oameni acum, cine se înhamă la treabă, daca e profesionist, e binevenit”, a mai spus ministrul.

Solicitarea vine după ce, de curând, Cătălin Predoiu a înaintat CSM o altă solicitare intens discutată în spațiul public. El a cerut și detașarea judecătoarei Nicoleta Nolden, pentru următorii trei ani. Magistrat la Curtea de Apel București, Nolden a ajuns în atenția publică în urma mai multor decizii date în cauze mediatizate.

Nicoleta Nolden este magistratul care a anulat o decizie CSM care stabilea tragerile la sorți ale completurilor de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Această hotărâre este folosită de fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, pentru a cere anularea sentinței la trei ani și șase luni de închisoare în dosarul DGASPC-Teleorman. Mai multe detalii, AICI.

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW