Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Cătălin Drulă: PNRR este făcut de către USR. De la el vom porni programul de guvernare pentru anul 2024

By news.ro , in Politic Stirile zilei , at 17 iunie 2023 Etichete: , ,

Cătălin Drulă a declarat, sâmbătă la Congresul USR, că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă a fost făcut de către partid şi de la PNRR va porni formaţiunea în crearea unui program de guvernare pentru anul 2024. „Vă cer astăzi un mandat pentru construirea unui pol de dreaptă care să unească în jurul USR toate forţele care vor o Românie liberă şi europeană”, a adăugat el.

„Cu toţii am intrat în politică cu credinţa că e nevoie de o schimbare profundă şi România de astăzi are mai mare nevoie mai mult ca niciodată de această schimbare. PNRR este cel mai mare plan de reforme de sute de milioane pentru dezvoltarea ţării. USR a obţinut prin PNRR e ca mai mare finanţare din istorie. PNRR înseamnă reforme, înseamnă investiţii şi înseamnă un salt spre viitor. PNRR este planul făcut de USR şi de la PNRR vom porni programul de guvernare pentru 2024”, a afirmat Cătălin Drulă, sâmbătă la Congresul USR.

El a adăugat că „PNRR nu înseamnă doar bani pentru şcoli, pentru spitale, pentru autostrăzi înseamnă şi o reformă radicală a Statului Român, înseamnă aşezarea societăţii româneşti”.

„PNRR este planul nostru de ţară, planul pentru un viitor mai bun! Vă cer astăzi un mandat pentru construirea unui pol de dreaptă care să unească în jurul USR toate forţele care vor o Românie liberă şi europeană”, a completat Drulă.

CITEȘTE ȘI: UDMR trece de partea opoziției. Kelemen Hunor, prezent la Congresul USR

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii