Sunday, July 25, 2021
Jurnalism corect


Cătălin Drulă: La Metrorex sunt angajați care nu au trecut niciodată pe acolo

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 12 mai 2021

Ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat într-un interviu acordat Radio România că în cadrul Metrorex există angajați care nu vin la serviciu, în prezent fiind făcute controale pentru identificarea acestora.

În plus, oficialul a arătat că Metrorex funcționează în acest moment pe pierdere, chiar dacă statul acordă lunar 50 milioane lei sub formă de subvenție.

„Metrorex încasează lunar 50 de milioane de lei din subvenţie  de la bugetul naţional iar 11 milioane de lei vin din bilete şi au cheltuieli de 100 de milioane. Înseamnă că lipsesc lunar 39 de milioane care sunt pierdere. Dacă facem o majorare tarifară în zona rezonabilă poate mai aduci 2, 3, 4 milioane dar în niciun caz nu închide această gaură. Problema este cauzată în principal de cheltuielile cu salariile – 60 de milioane de lei lunar. De altfel, un lucru puţin ştiut este că între martie şi decembrie 2020, Metrorex nu a plătit dările la stat contribuţiile obligatorii, pensie, sănătate şomaj în total 213 milioane lei şi alte 5 milioane sunt acum penalizări şi în aceste condiţii li s-au mărit salariile ( n.r. – cu 18 %). Avem şi informaţii că există angajaţi care nu au trecut pe acolo niciodată sau aproape niciodată. Sunt controale, verificări pentru a-i identifica pe aceşti indivizi. Nu mă surprinde avînd în vedere cum s-au făcut angajările”, a declarat pentru RRA, ministrul Cătălin Drulă.

Drulă nu exclude insolvența

Oficialul a mai adăugat că, un grup de lucru special constituit analizează toate variantele pentru a ţine Metrorex pe linia de plutire iar la sfârşitul lunii va prezenta propunerile pentru rederesarea companiei, toate variantele fiind luate în calcul, inclusiv intrarea în insolvenţă.

CITEȘTE ȘI: Sindicalistul Ion Rădoi, noi atacuri la adresa ministrului transporturilor: S-au trezit câțiva să facă metroul rentabil. Așteptăm să vedem și noi această minune

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW