Tuesday, February 27, 2024
Jurnalism corect


Cătălin Drulă: Florin Cîțu ar fi avut ocazia să construiască cu noi a doua variantă, dar a ales sistemul de epoleți și baroni

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 2 aprilie 2022

Cătălin Drulă, președintele USR, a declarat sâmbătă, 2 aprilie, în contextul demisiei lui Florin Cîțu de la șefia PNL, că fostul lider al liberalilor „ar fi avut ocazia să construiască cu USR a doua variantă, dar a ales sistemul de epoleți și baroni”.

Drulă susține că „episodul de astăzi e doar epilogul trist al unei alegeri făcute acum un an”.

„USR este și va rămâne singurul partid liberal care luptă pentru modernizarea României. Scena politică e din ce în ce mai limpede: de-o parte sistemul unit cleptocrat cu epoleți la putere, de cealaltă parte Opoziția democratică a USR, partid pro-european, liberal.

Pentru 2024 între aceste două forțe se va da lupta. România pakistanizată, pseudo-militarizată, viktor-orbanizată (PSD-PNL) vs. România pro-europeană, occidentală, liberală (USR). Florin Cîțu ar fi avut ocazia să construiască cu noi a doua variantă, dar a ales sistemul de epoleți și baroni. Episodul de astăzi e doar epilogul trist al unei alegeri făcute acum un an. Noi rămânem determinați să creștem, să spargem blocada mediatică și să oferim României speranța de modernizare”, a scris Drulă, sâmbătă, pe contul său de Facebook.

Florin Cîțu a anunțat sâmbătă, 2 aprilie, că demisionează de la șefia Partidului Național Liberal (PNL). Și Dan Vîlceanu a demisionat din funcția de secretar general al PNL, pe fondul solicitării mai multor filiale liberale de a înlocui actuala conducere a partidului.

Ulterior, acesta a anunțat că vrea să demisioneze și din funcția de ministru, însă după ce va avea o discuție cu premierul Nicolae Ciucă.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW