Tuesday, August 9, 2022
Jurnalism corect


BREAKING Florin Cîțu și-a dat demisia de la șefia PNL

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 2 aprilie 2022

Florin Cîțu a anunțat sâmbătă, 2 aprilie, că demisionează de la șefia Partidului Național Liberal (PNL). Ședința BEx convocată astăzi, la ora 12:00, nu a mai avut loc, pentru că nu a existat cvorum, doar patru persoane participând la aceasta.

Astfel, Cîțu și-a înregistrat demisia la partid, pentru că nu a avut cui să o prezinte. La şedinţa de Birou Executiv convocată de Florin Cîţu au fost prezenţi doar Dan Vîlceanu, Theodor Stolojan şi Cristian Băcanu.

„Aş fi vrut să îmi prezint demisia în faţa colegilor mei. Nu s-a putut, doar am înregistrat-o la partid (…) Nu am avut șansa că vorbesc cu colegii mei, din păcate nu au vrut să participe la ședință, singura convocată statutar. Păcat că PNL arată astăzi că nu respectă statutul”, a declarat Cîţu sâmbătă, 2 aprilie.

El a precizat care a fost rolul acestei ședințe:

„Nu există alte şedinţe statutare. Rolul acestei şedinţei era foarte simplu, de a avea discuţie faţă în faţă cu colegi cu care am pornit la drum acum un an de zile pentru a da un suflu nou Partidul Naţional Liberal. Era o şansă pentru a le mulţumi că am lucrat împreună şi cred că au fost şi momente bune, au fost şi momente grele. Vroiam să discutăm puţin despre acţiunile mele care au fost criticate în spaţiul public referitor la acest compromis cu PSD. Da, este adevărat, niciodată nu am fost confortabil cu acest compromis pe care l-am făcut cu PSD, nu este un secret. Întotdeauna am crezut că măsurile propuse şi care multe dintre ele au fost aprobate, vor avea un efect de bumerang.

Din păcate, am avut dreptate. Inflaţia creşte, dobânzile cresc, veţi vedea marţi, decizia de politică monetară care va creşte dobânzile din nou, cu toate aceste măsuri care nu au fost luate, au fost înţelese ca o critică, dar era ca un sfat, vor avea efect de bumerang, din păcate şi e păcat, pentru că sunt măsuri care îi ajută pe români şi creşterea pensiilor, şi creşterea salariilor, dar trebuie făcute toate cu cap. Aici aş fi vrut să am această discuţie”, a mai adăugat el.

Demisie și de la Senat?

Întrebat dacă demisionează și de la șefia Senatului, Florin Cîţu a răspuns negativ. „Nu. Acolo sunt alte discuții, vom vedea ce se întâmplă și acolo”, a menționat acesta.

Jurnaliștii l-au întrebat dacă are ceva să își reproșeze. Fostul lider al PNL a replicat că „această coaliție cu PSD pentru mine nu a fost un lucru natural, a fost greu de digerat”. El a ținut să sublinieze că tot ceea ce a făcut a fost „pentru binele României”.

Duminică, de la ora 12:00, ar urma să aibă loc Consiliul Naţional al PNL decis de liberalii care își doreau demiterea lui Florin Cîțu.

Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW