Cât cheltuie românii lunar pe mâncare comparativ cu alte țări/Doar 18 lei pentru educație
Veniturile totale medii lunare au fost, în trimestrul al doilea din 2023, în scădere cu 1% față de precedentele trei luni, potrivit datelor Institutului Național de Statistică(INS). Astfel, s-a înregistrat 6.910 lei pe o gospodărie şi 2.770 lei pe persoană.
Cheltuielile totale medii lunare ale populaţiei au fost, în trimestrul II 2023, de 5.969 lei pe o gospodărie (2.392 lei pe o persoană) şi au reprezentat 86,4% din veniturile totale, în scădere cu doi lei pe o gospodărie faţă de trimestrul I 2023. Comparativ cu trimestrul II al anului precedent, cheltuielile totale medii lunare pe o gospodărie au crescut cu 11,1%, iar cele pe o persoană cu 12% arată INS.
Cea mai mare parte a cheltuielilor (37,2%) a fost alocată pentru alimente, iar pentru educație românii au scos din portofel doar 0,5% din salariu.
Mai exact, costul total de produse agroalimentare şi nealimentare din resurse proprii, în trimestrul II 2023, a fost, în medie, de 380 lei lunar pe o gospodărie (152 lei pe o persoană), în scădere cu 21,7% faţă de primul trimestru al anului 2023.
Principalele cheltuieli ale românilor. 18 lei pentru educație
Potrivit INS, pentru produsele alimentare şi băuturile nealcoolice, o familie din România a cheltuit, în medie, de 1.368 de lei . Pentru cheltuielile curente, locuinţă, apă, electricitate, gaze şi alţi combustibili s-a alocat, în medie, 519 lei pe o gospodărie, cu o pondere în cheltuielile totale de consum medii lunare de 14,1%. Pentru băuturi alcoolice şi tutun , îmbrăcăminte şi încălţăminte, s-a cheltuit 277 lei pentru fiecare categorie pe o gospodărie, cu ponderi în cheltuielile totale de consum medii lunare de 7,5% fiecare. Nivelul cel mai scăzut al cheltuielilor populaţiei a fost cel efectuat pentru educaţie de 18 lei pe o gospodărie (0,5% din cheltuielile totale de consum medii lunare) şi cel pentru asigurări şi servicii financiare de 26 lei pe o gospodărie (0,7% din cheltuielile totale de consum medii lunare.
Cum e în Europa și în alte țări
Potrivit site-ului picodi.com, cheltuielile cele mai mari pentru cumpărături sunt înregistrate în Elveția (325 EUR/lună), urmată de Norvegia (308 EUR/lună) și Danemarca (281 EUR/lună), acest fapt fiind explicat prin nivelul general ridicat al prețurilor în aceste țări.
Citește și: România needucată. 1 din 2 copii nu are loc într-o grădiniță
În ceea ce privește cheltuielile pentru mâncare, acestea pot varia de la câteva procente până la peste jumătate din cheltuielile de consum. Spre exemplu, mai puțin de o zecime din cheltuielile pentru alimente și băuturi nealcoolice de uz casnic se regăsesc în țări precum SUA – 6,7%, Singapore – 8,4%, Marea Britanie – 8,7%, Irlanda – 9,2% și Elveția – 9,9%.
Cele mai mici cheltuieli cu produsele alimentare se găsesc în Ucraina (98 EUR/lună), Belarus (89 EUR/lună) și Moldova (88 EUR/lună), potrivit sursei citate.
Sursă foto: Uniunea Europeană