Cardurile de sănătate eliberate până în 2014 vor fi rescrise și vor avea o valabilitate de șapte ani/ Șeful CNAS: Vom face economii substanțiale
Guvernul Orban a aprobat în ședința de joi seară un act normativ conform căruia cardurile de sănătate eliberate până în anul 2014 vor fi rescrise și vor avea o valabilitate de șapte ani.
„Guvernul a adoptat un act normativ foarte important pentru populaţie, care vizează cardul de sănătate – cardul naţional de sănătate – care expira până la data de 31 iulie 2020”, a spus şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Potrivit sursei citate, pentru completarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul național de asigurări sociale, cardurile de sănătate eliberate până în 2014 vor fi rescrise și vor avea o valabilitate de șapte ani.
Această reglementare vine în contextul în care valabilitatea certificatelor inscripționate pe cardurile naționale de asigurări de sănătate ar fi expirat în anul 2020 pentru aproximativ 4,2 milioane de carduri, urmând ca în anul 2021 să expire alte 10 milioane de carduri.
„Soluția de prelungire a certificatelor inscripționate pe cardurile naționale va face economii substanțiale, de peste 30 de milioane de euro, binevenite în perioada dificilă pe care o traversăm, în care există o presiune financiară suplimentară în sistemul de sănătate determinată de pandemie”, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.
Costurile acestei soluții sunt în valoare de aproximativ 550 mii lei, față de 165,4 milioane lei, cât ar fi costat retipărirea a 14,2 milioane de carduri de sănătate. Hotărârea aprobată de Guvern degrevează bugetul Ministerului Sănătății pentru anii 2020 – 2021 de cheltuielile de tipărire a cardurilor a căror valabilitate expiră în această perioadă, precum și bugetul Fondului național de asigurări sociale de sănătate de cheltuielile aferente distribuției acestora.
Scrierea noului certificat pe CIP-ul cardului se va face în mod automat. La nivelul aplicației furnizorului de servicii medicale, în momentul introducerii cardului în cititor, sistemul va detecta certificatul expirat și îl va înlocui fără nicio intervenție a furnizorului.
Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/cardurile-de-sanatate-eliberate-pana-in-2014-vor-fi-rescrise-si-vor-avea-o-valabilitate-de-sapte-ani-seful-cnas-vom-face-economii-substantiale/ […]
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/cardurile-de-sanatate-eliberate-pana-in-2014-vor-fi-rescrise-si-vor-avea-o-valabilitate-de-sapte-ani-seful-cnas-vom-face-economii-substantiale/ […]
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/cardurile-de-sanatate-eliberate-pana-in-2014-vor-fi-rescrise-si-vor-avea-o-valabilitate-de-sapte-ani-seful-cnas-vom-face-economii-substantiale/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Info here to that Topic: mainnews.ro/cardurile-de-sanatate-eliberate-pana-in-2014-vor-fi-rescrise-si-vor-avea-o-valabilitate-de-sapte-ani-seful-cnas-vom-face-economii-substantiale/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Information here to that Topic: mainnews.ro/cardurile-de-sanatate-eliberate-pana-in-2014-vor-fi-rescrise-si-vor-avea-o-valabilitate-de-sapte-ani-seful-cnas-vom-face-economii-substantiale/ […]