Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Camera Deputaților dezbate astăzi moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătății/Rafila: Minciuni

By news.ro , in Politic , at 18 septembrie 2023 Etichete: , ,

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat, luni la dezbaterea în plenul Camerei Deputaţilor a moţiunii simple a USR şi Forţa Dreptei împotriva sa, că semnatarii moţiunii continuă să dezamăgească şi acum la fel cum au făcut cât timp au fost la guvernare. „Minciuni, calomni repetate, dezinformare sunt ingredientele textului moţiunii depuse împotriva mea”, a mai spus deputatul PSD. Deputaţii Opoziţiei au afişat în bănci pancarte prin care au cerut demisia ministrului Sănătăţii.

„Când am aflat că a fost depusă o moţiune simplă din partea unor parlamentari ai Opoziţiei am privind moţiunea cu interes. Apreciez critica, dacă este făcută cu bună credinţă şi ea corespunde realităţii, deoarece ea poate duce la îmbunătăţirea unor activităţi. Din păcate, aşa cum au dezamăgit când au fost la guvernare, semnatarii acestei moţiuni continuă să o facă şi din Opoziţie. Nu am văzut nicio urmă de bună credinţă din partea USR şi a Forţei Dreptei. Minciuni, calomni repetate, dezinformare sunt ingredientele textului moţiunii depuse împotriva mea. Este doar o arie a calomniei şi a negării evidenţei din partea unor politicieni aflaţi într-o goană după notorietate şi după voturi”, a afirmat Alexandru Rafila, la dezbaterea moţiunii simple a parlamentarilor USR şi partidului Forţa Dreptei la adresa sa, în plenul de luni al Camerei Deputaţilor.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că nu a găsit în textul moţiunii simple nicio idee concretă care să aducă beneficii românilor sau îmbunătăţiri sănătăţii acestora.

„Nu am găsit nicio idee concretă pentru a îmbunătăţi sănătatea românilor. După dezastrul lăsat în plină pandemie în sistemul sanitar pe care a trebuit să îl gestionăm, USR recidivează împreună cu Forţa Dreptei şi propun de fapt românilor blocarea celor mai ambiţioase proiecte de investiţie din sistemul medical din România aşa cum au făcut-o şi atunci când au condus Ministerul Sănătăţii. Nimic altceva. Doar vorbe goale şi acuzaţii demoagogice. E trist pentru democraţie să vezi populismul deşănţat în acţiune. Sunt sigur că semnatarii acestei moţiuni ştiu adevărul despre evoluţia pozitivă a PNRR în sistemul sanitar, dar cu toate acestea s-au lăsat antrenaţi într-o campanie de dezinformare şi minciuni”, a completat Rafila.

Ministrul PSD a mai spus că „din păcate, moţiunea este un rezumat al postărilor de pe Facebook a unei persoane care nu este nici medic, nu are niciun fel de experienţă în conducerea unităţilor medicale, un delator de profesie”.

Rafila: Ministerul Sănătății nu a blocat accesul la medicamente

„Este constituită din invectivele şi frustrările repetate de mai bine de un an de zile în spaţiul public a unui deputat care cu greu poate fi numit coleg sau profesionist în vreun domeniu”, a mai precizat Alexandru Rafila.

Social-democratul a adăugat că, pentru combatarea şi controlul infecţiilor nosocomiale, a făcut mai mult decât orice alt ministrul al Sănătăţii de până în prezent. şi că „Ministerul Sănătăţii nu a blocat accesul la medicamente şi investigaţii medical, ci dimpotrivă, pacienţii cu cancer pot beneficia din vara acestui an de testare genetică şi tratament personalizat, de terapie de ultimă generaţie”.

El a mai afirmat că va participa şi în viitor la activităţi peste hotare, unde prezenţa sa este necesară şi importantă pentru România.

„Eu nu sunt un om iresponsabil şi voi participa şi în viitor la activităţile din străinătate la care prezenţa mea este necesară şi importantă pentru ţară. Reprezentarea cu cinste şi onoare a ţării la reuniuni unde prezenţa ministrului este obligatorie este o datorie, nu o excursie de lux. La fel şi semnarea acordurilor bilaterale care permit inclusiv tratarea pacienţilor români în străinătate şi colaborarea între instituţii medicale”, a conchis ministrul Rafila.

Camera Deputaţilora dezbăbut moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila. Moţiunea simplă este intitulată „Ministrul Rafila – turistul leneş şi cinic care lasă România fără spitale”.

Textul moţiunii a fost citit, la începutul şedinţei de către deputatul USR Tudor Pop. Votul va fi dat în plenul de miercuri al Camerei Deputaţilor.

Opoziţia îi reproşează ministrului Sănătăţii că a fost incapabil să gestioneze Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. „Marele specialist Rafila a făcut ţăndări Planul Naţional de Combatere a Cancerului, fără niciun fel de empatie şi consideraţie pentru pacienţii oncologici. Şi-a dovedit nepăsarea totală faţă de sănătatea românilor şi prin refuzul de a elabora, timp de aproape doi ani, normele de aplicare a legii „Stop nosocomiale!”, a mai transmis USR.

Comentarii