Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Buzău – Focar de COVID la Spitalul de Psihiatrie Săpoca

By news.ro , in Stirile zilei , at 25 august 2023

Doisprezece pacienţi internaţi la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, au fost confirmaţi cu infecţie cu coronavirus, autorităţile de sănătate publică declarând focar de COVID.

Conform reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Buzău, 12 pacienţi intrernaţi în Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca au fost diagnosticaţi în aceste zile cu infecţie cu coronavirus, acesta fiind primul focar de acest timp înregistrat în judeţul Buzău în ultimele luni bune.

Pacienţii care au afecţiuni psihice nu au prezentat simptome specifice bolii la internare, ci ulterior. Ei prezintă în special febră şi stare de slăbiciune. Cu toţii au fost transportaţi într-un pavilion care a funcţionat şi pe perioada pandemiei drept spaţiu în care erau trataţi bolnavii cu COVID.

Urmare a acestei situaţii, autorităţile medicale au impus o serie de măsuri, specific perioadei de pandemie. Toate cadrele medicale din spital sunt obligate să poarte mască în timp ce aparţinătorii sunt supuşi unui triaj epidemiologic riguros iar numărul vizitatorilor a fost limitat. De asemenea, orice persoană care intră în spital este obligată să poarte mască şi halat de unică folosinţă.

Conform reprezentanţilor DSP, în judeţul Buzău se înregistrează un trend ascendent în ceea ce priveşte infectările cu coronavirus.

La nivelul judetului Buzău in perioada 01.06.2023 – 22.08.2023 s-au înregistrat 105 cazuri si 2 decese, însă începând cu data de 16 august s-a înregistrat o creştere a numărului de cazuri. Astfel că ăn perioada 16.08-21.08.2023 au fost înregistrate un numr de 32 de cazuri – practic o treime din numărul cazurilor înregistrate în prima parte a verii.

”Desi COVID – 19 nu mai reprezintă urgenţă de sănătate publică şi avînd în vedere faptul că SARS CoV 2 continuă să circule, fiind posibila apariţia unor noi variante, este necesară continuarea supravegherii epidemiologice. Astfel, DSP Buzău continuă atât supravegherea cât ţi monitorizarea evoluţiei epidemiologice a noului coronavirus”, au transmis reprezentanţii DSP Buzău.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii