Wednesday, July 3, 2024
Jurnalism corect


BREAKING NEWS Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat / Reacțiile președintelui Iohannis și premierului Ciolacu

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 15 mai 2024

UPDATE: Robert Fico se află în stare gravă și a fost transportat cu un elicopter de salvare la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, relatează Denník N.

Știrea inițială: 

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat miercuri și transportat la spital, potrivit presei locale, citate de The Telegraph.

Un martor a declarat pentru agenția Reuters că a auzit mai multe împuşcături şi că a văzut un bărbat reţinut de poliţişti. Incidentul s-a petrecut în localitatea Handlova, situată în centrul țării, la aproximativ 50 km distanță de Banska Bystrica.

Robert Fico, cunoscut pentru simpatiile pro-ruse, făcea o baie de mulțime în fața Casei de Cultură, acolo unde era reunit executivul.

Reporterul Denník N, Daniel Vražda, nu a văzut incidentul, dar se afla în apropiere şi a auzit mai multe focuri de armă. El a văzut apoi cum prim-ministrul a fost ridicat de la sol de către gărzile de securitate şi urcat într-o maşină şi dus departe.â

Presupusul atacator a fost imobilizat şi reţinut de poliţie. Poliţia a izolat zona din jur, iar centrul comunitar a fost evacuat. Gărzile de securitate au avut grijă de siguranţa celorlalţi membri ai guvernului.

Guvernul slovac nu a transmis deocamdată nicio informare oficială.

Marcel Ciolacu: „Asemenea acte extreme nu au nicio justificare”

Premierul Marcel Ciolacu i-a transmis un mesaj de susținere omologului slovac.

„Sunt profund șocat de știrile care vin din Slovacia. Îi transmit cele mai sincere gânduri premierului slovac Robert Fico. Asemenea acte extreme nu au nicio justificare, iar autorii trebuie trași la răspundere”, a scris Marcel Ciolacu, pe X.

Klaus Iohannis: Condamn ferm astfel de acte extremiste

„Îngrozit să afle despre împușcarea prim-ministrului slovac Robert Fico. Îi doresc însănătoșire completă și rapidă. Condamn ferm astfel de acte extremiste, care amenință valorile noastre europene de bază”, a transmis Klaus Iohannis, pe X.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW