BREAKING Ministrul de Interne, după intervenția polițiștilor de la Onești: Măsurile dispuse au fost deficitare / Patru șefi din Poliție au fost schimbați
Ministrul de Interne a prezentat, miercuri, primele concluzii ale anchetei interne ce a fost demarată în urma intervenției polițiștilor în cazul dublei crime de la Onești. Șefii și adjuncții IPJ Bacău și ai Poliției Onești au fost înlăturați din funcție, a anunțat ministrul Lucian Bode.
Principalele declarații ale Ministrului de Interne
În primul rând, doresc să adresez condoleanțe familiilor celor două persoane decedate. Pentru mine, din poziția de ministru al Afacerilor Interne, cel mai greu de acceptat este că, în urma unor intervenții ale unor structuri din cadrul MAI, nu am reușit să salvăm viețile persoanelor aflate în pericol.
Așa cum am transmis, vin astăzi în fața dumneavoastră cu rezultatul verificărilor preliminare. Desfășurarea evenimentelor este cunoscută, nu voi intra în alte detalii.
Voi prezenta 3 paliere esențiale din raportul preliminar:
Cu privire la IPJ Bacău:
Modul de implicare al conducerii IPJ Bacău, anume inspectorul șef și adjunctul acestuia. La comanda IPJ Bacău se afla adjunctul unității care s-a deplasat cu întârziere, minimizând importanța evenimentului.
Chiar dacă infractorul a amenințat că va fi violent, nu au fost dispuse măsuri legale.
Conducerea IPJ Bacău nu a valorificat în întregime toate datele și nu a informat complet și corect eșalonul superior.
Poliția Onești:
Cu privire la modul de implicare a conducerii Poliției Municipiului Onești, șeful poliției și adjunctul acestuia: a fost ignorat trecutul autorului, iar reclamațiile și amenințările acestuia nu au fost documentare corespunzător. Nu au fost folosite resursele informative.
Comunicarea cu autorul a fost una defectuoasă. Măsurile dispuse au fost deficitare, neacționându-se corespunzător în sensul izolării soției autorului.
Conducerea poliției Onești nu a tratat adecvat inițiativa autorului în scopul stabilirii unei relații de încredere.
Intervenția polițiștilor:
Forțele au avut în dotare echipament corespunzător gestionării unei astfel de situații. Principala deficiență, o relaționare defectuoasă, lipsa coordonării și neasumarea responsabilităților. Nu voi tolera nicio deficiență.
Am dispus următoarele măsuri preliminare:
1. Sesizarea unității de Parchet competente cu privire la neglijență în serviciu.
2. Sesizarea unității de Parchet competente cu privire la modul de soluționare a plângerilor depuse anterior evenimentului.
3. Înlocuirea din conducerea IPJ Bacău a inspectorului-șef și adjunctul acestuia.
4. Înlocuirea de la conducerea Poliției Onești a inspectorului-șef și adjunctului acestuia.
Am dispus măsuri pentru asigurarea continuității celor două structuri de poliție.
Verificările continuă, toate datele vor fi puse la dispoziția unităților de parchet competente.
Context
Un bărbat în vârstă de 60 de ani a luat ostatici, luni, doi muncitori într-un apartament din Onești, pe care i-a ucis cu un cuțit după circa cinci ore. În tot acest timp, oamenii legii au încercat să-l convingă să-i elibereze pe cei doi, însă au evitat o acțiune în forță.
Criminalul era nemulțumit de o decizie a instanței prin care pierduse apartamentul respectiv în favoarea firmei la care lucrau cei doi bărbați.
Unul dintre oficialii Poliției Române a afirmat, marți, că a fost demarată o anchetă internă cu privire la modul de intervenție a polițiștilor de la IPJ Bacău.
„Nu suntem aici dacă poliţiştii de la IPJ Bacău şi-ar fi făcut treaba ca la carte”, este concluzia unui oficial din cadrul Poliției Române.
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii
[…] CITEȘTE ȘI: BREAKING Ministrul de Interne, după intervenția polițiștilor de la Onești: Măsur… […]
[…] CITEȘTE ȘI: BREAKING Ministrul de Interne, după intervenția polițiștilor de la Onești: Măsur… […]
… [Trackback]
[…] Find More Info here to that Topic: mainnews.ro/breaking-ministrul-de-interne-primele-concluzii-dupa-ancheta-pornita-in-urma-interventiei-politistilor-de-la-onesti/ […]