Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

BREAKING Klaus Iohannis, la finalul ședinței CSAT: Se impune creșterea procentului din PIB alocat cheltuielilor de apărare

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 1 martie 2022

Klaus Iohannis a anunțat, la finalul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării de marți, 1 martie, că propune ca nivelul alocat cheltuielilor din Apărare să crească de la 2% din PIB la 2,5% din PIB. Șeful statului a precizat că noi forțe aliate vor fi dislocate în România, pentru a consolida posturile de descurajare și apărare pe flancul estic.

Suntem cu toții indignați de atacul brutal al Rusiei. Nu putem accepta ca harta Europei să fie desenată prin violență. Deplângem pierderile de vieți omenești cauzate de un conflict militar fără sens”, a spus Klaus Iohannis, la finalul ședinței CSAT de marți.

Președintele României a subliniat că, pentru țara noastră, apartenența la Uniunea Europeană și NATO, dublată de parteneriatul strategic cu SUA, reprezintă cel mai mare câștig din ultimii 30 de ani.

Șeful statului a mai menționat că România trebuie să își asigure independența energetică, prin dezvoltarea energiilor regenerabile și nucleare civile.

Vor fi necesare decizii politice și trebuie puse planuri de acțiune concretă la nivelul instituțiilor publice”, a subliniat șeful statului.

Klaus Iohannis a mai precizat că, în cadrul CSAT, au fost decise mai multe măsuri, printre care se numără:

  1. „Să intensificăm la nivel bilateral și aliat demersurile pentru consolidarea semnificativă a posturi de descurajare și apărare pe flancul estic prin dislocarea de forțe aliate și constituirea grupului de lucru în România”
  2. În contextul general, este necesară susținerea pe diverse dimensiuni a Republicii Moldova care se confruntă cu un val crescut de refugiați și alte dificultăți. Am decis o serie de măsuri de sprijin”
  3. „Contribuția României la sprijinirea Ucrainei – se va înființa o facilitate logistică, un așa numit hub, un centru, care să permită colectarea și transportul donațiilor internaționale către Ucraina și ucraineni”
  4. Am hotărât intensificarea măsurilor pentru a ajuta refugiații din Ucraina și a gestiona un aflux masiv de persoane pe teritoriul țării noastre”

Un lucru este evident. Indiferent de deznodământul acțiunii militare, există un învingător: poporul ucrainean care a devenit simbolul luptei pentru libertate(…)Eroismul și curajul ucrainenilor inspiră și obligă. Agresiunea a generat o reacție de unitate și solidaritate fără precedent a întregii lumi democratice, a arătat coeziunea membrilor NATO de a acționa împreună, de a rămâne fermi împotriva unui invadator”, a fost mesajul transmis de președintele Klaus Iohannis.

 Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *