BREAKING Incendiu într-o stație de metrou / Circulația trenurilor de metrou, reluată normal – UPDATE
UPDATE: Pompierii au efectuat verificări și în stația Titan. Nu au fost identificate probleme.
UPDATE: Circulația trenurilor de metrou a fost reluată normal.
Știrea inițială:
Un incendiu s-a produs miercuri, 19 aprilie, în stația de metrou Costin Georgian, situată pe Magistrala 1. Din fericire, călătorii au fost evacuați la timp, nefiind înregistrate victime.
Din informațiile preliminare s-a produs un scurtcircuit la consola șinei de contact, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Pentru stingere pompierii au acționat cu stingătoare. Incendiul este lichidat.
Circulația trenurilor de metrou a fost suspendată în zona producerii incidentului, însă reprezentanții Metrorex dau asigurări că va fi reluată în scurt.
„Ca urmare a intervenției personalului Metrorex și a reprezentanților ISU scurtcircuitul produs la izolatorul din stație a fost remediat, circulația cu călători în stația Costin Georgian pe ambele fire va fi reluată normal pe ambele fire în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții Metrorex.
Știre în curs de actualizare.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii