BREAKING Diana Șoșoacă a fost evacuată din plenul Parlamentului European
Diana Șoșoacă a fost evacuată joi din plenul Parlamentului European la cererea președintei legislativului, Roberta Metsola, după ce europarlamentara aleasă din partea SOS România a făcut scandal în timpul dezbaterilor privind realegerea Ursulei von der Leyen în funcția de președintă a Comisiei Europene.
Eurodeputata Valérie Hayer, președinta grupului Renew, a fost nevoită să își întrerupă discursul din cauza urletelor Dianei Șoacă, aflată undeva în spatele sălii. Şoşoacă şi-a pus botniţă și a strigat „Aţi omorât oameni” şi ”Am fost votată de români”.
Imediat a intervenit Roberta Metsola: „De câți colegi este nevoie pentru a fi escortată din sală? Cred că ați vorbit destul”.
„Indisciplina şi încălcarea regulilor se sancţionează imediat. S-a făcut se râs”, a comentat eurodeputatul Siegfried Mureşan, vicepreşedinte PPE.
Ulterior, legislativul european a transmis un comunicat în are sunt consemnate măsurile în caz de nerespectare a regulilor de conduită:
1. Președintele cheamă la ordine orice deputat care încalcă regulile de conduită stabilite la articolul 10 alineatul (3) sau (4).
2. În caz de repetare a încălcării, Președintele cheamă deputatul respectiv din nou la ordine, iar acest fapt se consemnează în procesul-verbal.
3. Dacă încălcarea continuă, sau în cazul unei noi încălcări, Președintele poate retrage dreptul la cuvânt deputatului respectiv și acesta sau aceasta poate fi exclus(ă) din sală de către Președinte pentru restul ședinței. De asemenea, în cazuri deosebit de grave, Președintele poate să recurgă la această ultimă măsură imediat, fără o a doua chemare la ordine. Secretarul General asigură, fără întârziere, punerea în aplicare a unei astfel de măsuri disciplinare cu ajutorul aprozilor și, dacă este necesar, al personalului de securitate al Parlamentului.
Propagandă rusă și minciuni, în primul discurs în Parlamentul European
Șoșoacă a susținut miercuri un prim discurs în Parlamentul European, în care nu a făcut altceva decât o propagandă deșănțată a Federației Ruse prin falsuri grosolane, asta deși în următorii 5 ani va fi plătită cu mii de euro lunar din banii contribuabililor europeni.
„Singura parte care a dorit să discute despre pace a fost Federația Rusă. Pacea nu se face trimițând arme. Ați distrus România. Românii sunt sărăciți ajutând ucrainenii. În Ucraina, românii nu au voie să vorbească limba română”, a afirmat Șoșoacă, înainte de a fi întreruptă.
Comentarii