Monday, June 14, 2021
Jurnalism corect


Cazul Caracal. Luni are loc reconstituirea crimei Alexandrei Măceșanu/ Avocat: Dincă se contrazice de trei ori în trei minute. Nu cred că se vor putea face într-o zi aprecieri

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 16 septembrie 2019 Etichete: , , , ,

Avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, a anunțat că luni va fi reconstituit cazul Alexandrei Măceșanu, iar marți al Luizei. Potrivit acestuia, timpul este insuficient, având în vedere că Gheorghe Dincă spune lucruri „aberante, care nu au un curs logic”.

„Din moment ce o întrebare pusă la audiere lui Dincă durează cu tot cu răspuns cam două ore pe o chestie de genul dacă a luat cu mâna stângă sau cu mâna dreaptă, vă dați seama cât ar trebui să dureze să faci reconstituirea pe una dintre infracțiuni, respectiv pe un omor. Cam între una și două luni (e nevoie – n.r.) pentru reconstituirile acestea, în contextul în care ne aflăm în această fază în care Dincă nu își aduce aminte. De fapt, dacă i se spune ce a făcut, el spune că este așa. Apoi se contrazice de trei ori în trei minute și tot așa. Nu cred că se vor putea face într-o zi aprecieri”, a spus Tonel Pop.

Avocatul familiei Luizei Melencu a precizat că procurorii vor încerca să reconstituie luni cazul Alexandrei Măceșanu, adolescenta de 15 ani dispărută în iulie, iar marți, cazul Luizei Melencu. Familiile celor două tinere vor fi însoțite de avocați.

„Vom participa avocații. Luni a fost programată, din ce am discutat cu procurorul de caz, reconstituirea privind-o pe Alexandra și marți în ceea ce o privește pe Luiza reconstituire. Vor începe de dimineață”, a mai spus Pop.

Principalul suspect pentru disapariția fetelor va ajunge, săptămâna aceasta, în fața judecătorilor pentru prelungirea mandatului de arestare preventivă.

Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu sunt două adolescente din Caracal care, după ce au fost luate la ocazie de Gheorghe Dincă, au dispărut. Bărbatul a mărturisit că le-a omorât pe cele două tinere, iar apoi le-a ars trupurile.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW