Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

BREAKING Conducerea PSD a votat în unanimitate să nu susţină „Legea Iohannis”

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 23 septembrie 2024

Biroului Permanent Naţional al PSD a hotărât luni, în unanimitate, să nu susțină proiectul de lege al PNL care i-ar permite președintelui Klaus Iohannis să candideze ca independent pe lista liberalilor la alegerile parlamentare.

„Legat de votul privind legea colegilor de la PNL, a fost un vot în unanimitate împotriva votării unei asemenea iniţiative pentru că, totuşi, suntem în 2024 iar legi dedicate unei singure persoane nu ar trebui să existe. Politic, nu putem vota o lege pentru o singură persoană”, a declarat Lucian Romaşcanu, purtătorul de cuvânt al PSD.

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, au depus în această săptămână un proiect de modificare a Legii 208/2015, potrivit căruia președintele țării poate candida ca independent pe lista unui partid politic, dacă se află în ultimele 3 luni de mandat.

„Preşedintele României, în funcţie de data alegerii Camerei Deputaţilor şi Senatului, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, a unei alianţe politice sau a unei alianţe electorale pentru obţinerea unui mandat de senator sau de deputat. În cazul în care este ales senator sau deputat, preşedintele României este obligat, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi cea de preşedinte”, prevede proiectul.

Consiliul Legislativ susține că legea nu e necesară

Consiliul Legislativ a avizat cu observaţii propunerea PNL care îi permite preşedintelui Iohannis să candideze la alegerile parlamentare ca independent, pe lista de partid. Instituția condusă de Florin Iordache, ministrul justiției care a conceput celebra OUG 13, susține însă că modificarea nu era neapărat necesară, în condițiile în care și legea actuală îi permite lui Iohannis să candideze ca independent pe lista unui partid.

„Preşedintele României, în functie la data alegerii Camerei Deputaţilor, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţe electorale pentru obţinerea unui mandat de senator sau deputat. În cazul in care este ales senator sau deputat, preşedintele României este obligat ca, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi aceea de preşedinte”, a transmis Consiliul Legislativ.

În acest context, liberalii au transmis o adresă către Biroul Electoral Central pentru a lămuri situația.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii