Sunday, July 25, 2021
Jurnalism corect


Bolnavii de Covid-19 din România ar putea fi tratați cu ajutorul plasmei umane. O firmă a donat trei echipamente de recoltare și 3000 de kituri, cu care pot fi salvate peste 3.000 de persoane

By Madalina Balaceanu , in Fara categorie , at 4 aprilie 2020 Etichete: , ,

Ministerul Sănătății a primit o donație de la compania românească din domeniul medical, Besmax Pharma Distribution ( BPHD), care constă în trei echipamente noi pentru recoltarea de plasmă umană și încă 3.000 de kituri de colectare, în scopul recoltării de plasmă hiperimună de la pacienții testați pozitiv cu coronavirus care s-au vindecat.

Florin Hozoc, fondatorul companiei, a precizat că BPHD va livra și va instala echipamentele în decurs de două săptămâni. Ministerul Sănătății va desemna spitalele unde vor ajunge echipamentele respective.

 „Protocolul de donaţie a fost semnat luni, 30 martie 2020, în Bucureşti, la sediul Ministerului Sănătăţii, de către ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru şi directorul general adjunct al BPHD, Ilie Iulian Chiriac. Valoarea donaţiei este de 103.950 euro (fără TVA).”, a spus Flozin Hozoc.

Cu ajutorul acestei donații, peste 3.000 de pacienți infectați pot fi salvați, în intervalul de două luni, timp în care vor ajunge cele 3.000 de kituri de colectare donate împreună cu cele trei echipamente.

„Fiecare echipament poate să proceseze 15 donări de plasmă pe zi, astfel încât cele 3.000 de kituri ajung pentru două luni de zile de funcţionare continuă a echipamentelor, timp în care vor putea fi ajutate sau salvate între 3.000 şi 10.000 de persoane, în funcţie de cantitatea de plasmă colectată de la fiecare donator convalescent.”, a declarat Florin Hozoc într-o postare de pe contul său personal.

Transfuzia de plasmă hiperimună poate ajuta la salvarea pacienților care se află în stare gravă. De asemenea, joacă un rol foarte important în imunizarea persoanelor vulnerabile sau cu risc ridicat de îmbolnăvire, cum ar fi cadrele medicale.

Prin acest tratament, România va face un pas important în prevenirea infecției și tratarea pacienților infectați cu coronavirus, folosind plasma umană, urmând exemplul altor țări precum China, Germania, SUA, Japonia, Spania și Canada.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW