Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Bode anunță că peste 1.200 de forţe ale MAI vor acţiona pe litoral în sezonul estival

By news.ro , in Stirile zilei , at 30 iunie 2022

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a informat că peste 1200 de forţe ale Ministerului Afacerilor Interne vor acţiona pe litoral în acest sezon estival, precizând că 460 de poliţişti vor fi detaşaţi la malul mării, din alte judeţe, în două serii. El a anunţat că o prioritate în această vară o reprezintă prevenirea traficului şi a consumului de droguri. Bode a mai precizat că pentru prima dată la Constanţa va exista un dispecerat integrat pentru gestionarea situaţiilor operative.

Lucian Bode a fost prezent joi, 30 iunie, la Constanţa, la evenimentul de prezentare a efectivelor şi tehnicii structurilor MAI care vor acţiona în acest sezon estival pe litoral.

„Din punct de vedere al mobilizării resurselor umane, în lunile iulie şi august, vom detaşa în sprijinul efectivelor de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa aproximativ 460 de poliţişti din alte judeţe, organizaţi aşa cum am obişnuit, în două serii. Prima serie şi-a preluat deja misiunea încă de ieri. Poliţiştii vor fi susţinuţi în acţiunile de ordine publică de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa şi Grupării de Jandarmi Mobile Constanţa”, a anunţat Lucian Bode.

El a menţionat şi măsurile luate pe zone de situaţii de urgenţă.

„De asemenea, am luat măsuri şi pe zona de intervenţie în situaţii de urgenţă, fie că vorbim de accidente grave de circulaţie, de incendii sau alte situaţii de risc pentru cetăţeni. Începând de ieri, la nivelul judeţului Constanţa, sunt operaţionalizate 11 puncte temporare de stingere a incendiilor, opt puncte de prim ajutor şi şase puncte de salvare acvatică. În această perioadă vor acţiona pe litoral peste 1.200 de forţe ale Ministerului Afacerilor Interne, poliţişti, poliţişti de frontieră, jandarmi şi salvatori”, a mai transmis ministrul Afacerilor Interne.

El a precizat că o prioritate o reprezintă prevenirea traficului şi a consumului de droguri.

„O prioritate în acest sens va consta prevenirea traficului şi a consumului de substanţe interzise. Este un flagel care a luat amploare. Însă în ultima perioadă au fost intensificate acţiunile din acest domeniu şi astfel evenimente cu public numeros s-au desfăşurat în condiţii sporite de siguranţă, atât pentru participanţi, cât şi pentru cetăţeni, în general. Date fiind riscurile existente şi expunerea mediatică specifice acestui fenomen, vreau să putem spune acelaşi lucru şi la finalul sezonului estival. Vă îndemn să fiţi cât mai prezenţi şi să faceţi tot ce puteţi pentru a câştiga lupta cu acest flagel. Nu uitaţi că orice luptă câştigată pe acest front se traduce prin destine salvate”, a precizat Lucian Bode.

El a mai anunţat şi realizarea unui dispecerat integrat la Constanţa pentru gestionarea situaţiilor operative.

„Pentru eficientizarea misiunilor, pentru prima dată la Constanţa, avem un dispecerat integrat pentru gestionarea momentelor operative în care îşi pot desfăşura activitatea pe lângă personalul Ministerului Afacerilor Interne, dacă situaţia o impune, şi parteneri de la celelalte instituţii cu atribuţii în gestionarea evenimentelor. În acest dispecerat, vor fi primite imagini în timp real de la autospeciale şi elicoptere aflate în teren, iar de aici vor fi coordonate toate activităţile de menţinere a ordinii şi liniştii publice. Practic, este o adevărată cameră de comandă, un centru la care informaţia ajunge rapid va fi analizată eficient şi la fel de rapid se va stabili cel mai în cel mai bun mod de intervenţie”, a mai declarat Lucian Bode.

Foto: Inquam Photos / George Calin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW