Monday, September 26, 2022
Jurnalism corect


Peste 100 de blocuri și spitalul Fundeni nu au apă caldă, din cauza unor lucrări

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 23 mai 2022

Compania Municipală Termoenergetica București a anunțat că luni, 23 mai, vor începe lucrări de reparații a conductei primare vechi de aproape 40 de ani, astfel că aproximativ 115 blocuri și spitalul Fundeni nu vor avea apă caldă.

Potrivit unui comunicat al Termoenergetica, lucrările sunt esențiale pentru funcționarea sistemului de termoficare în sezonul viitor de încălzire și vor fi efectuate în perimetrul delimitat de Parcurile Plumbuita și Motodrom și Șoseaua Fundeni.

Apa caldă va fi sistată până vineri, 27 mai.

„Furnizarea agentului termic pentru apă caldă de consum pentru șapte puncte termice care alimentează un număr de aproximativ 115 blocuri și spitalul Fundeni, va fi sistată până vineri, 27 mai 2022, ora 24.00.

Încă din cursul dimineții de luni vor fi începute manevrele tehnice de golire a conductei, apoi vor urma intervențiile pentru reparații. După finalizarea tuturor lucrărilor, vor fi efectuate operațiunile de umplere a tronsonului de conductă”, potrivit sursei citate.

Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica București și echipele de intervenție lucrează în regim permanent pentru soluționarea problemelor apărute în teren.

Echipele CMTEB vor lucra simultan în mai multe puncte din rețea, astfel încât pe măsură ce se vor remedia avariile, punctele termice să fie repuse în funcțiune mai repede decât termenul estimat, mai arată sursa citată.

Foto: Pixabay

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW