Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Bărbat din Capitală, prins cu droguri ascunse în trusa medicală din portbagaj

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 23 august 2023 Etichete: , , ,

Un bărbat de 39 de ani, din  Capitală, a fost depistat în trafic, pe DN 7, în localitatea Drăganu, județul Argeș, având în trusa medicală din portbagaj cantități însemnate de droguri. Potrivit procurorilor DIICOT, bărbatul acuzat de trafic de droguri a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi, 23 august, urmează să fie fie prezentat Tribunalului Argeș, cu propunere de arestare preventivă. 

Potrivit DIICOT, În urma controlului efectuat asupra autoturismului, au fost descoperite droguri de risc și de mare risc, respectiv cantități de cannabis, ecstasy și metonitazene (opioid), ascunse în trusa medicală aflată în portbagaj, precum și instrumente pentru cântărire și porționare (cântar, grinder).

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest și drugtest, rezultatele fiind negative. Cu toate acestea, suspectul de trafic de droguri a avut un comportament  specific consumului de substanțe psihoactive și a fost dus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice, susțin anchetatorii.

Inculpatul, la momentul depistării se afla sub măsura controlului judiciar într-o altă cauză având ca obiect fapte similare aflată pe rolul Tribunalului București, precizează DIICOT.

CITEȘTE ȘI:  IGPR se laudă cu cifrele privind combaterea traficului de droguri, după tragicul accident din județul Constanța

Sursă foto: DIICOT 

Comentarii