Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Premierul dă asigurări: Azerbaidjan are suficient gaz pentru a încălzi România


Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut sâmbătă, 1 octombrie, o vizită la Sofia, în contextul participării la ceremonia de lansare a exploatării comerciale a interconectorului de gaze Grecia-Bulgaria, prin care România poate importa gaz natural lichefiat din Azerbaidjan. 

Șeful Guvernului s-a întâlnit și cu preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, care i-a dat asigurări că țara sa are suficiente resurse de gaze pentru a asigura cantităţile necesare României pentru iarna 2022-2023.

„Am primit asigurări că există cantităţile de gaze necesare pentru a putea să asigurăm cantităţile necesare pentru această iarnă. Există, de asemenea, o serie de proiecte pe care le avem în vedere în ceea ce priveşte tranziţia către energie verde şi desigur, există un interes pentru accentuarea relaţiilor bilaterale în ceea ce priveşte dezvoltarea unor proiecte de petrochimie, ţinând cont să Azerbaidjanul are atât resurse cât şi o serie de investiţii pe care vrea să le facă în ţara noastră”, a afirmat Nicolae Ciucă, citat de News.ro.

Prim-ministrul României a avut o întâlnire şi cu premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, cu care a discutat despre posibilitatea ca în viitor România să beneficieze de transporturi de gaze naturale lichefiate în terminalul Alexandroupolis, din nordul Greciei.

„Ca atare, în acest moment pot să dau asigurări că avem cantităţile necesare de gaz, iar ţara noastră nu va suferi în iarna 2022-2023 de lipsa gazului”, a conchis Nicolae Ciucă.

Context

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a explicat la Romanian International Gas Conference, că acest gazoduct va permite României să aducă gaze din Azerbaidjan, prin Coridorul Vertical.

„Grecia va deveni un nod de depozitare și transport a gazului natural, care va acoperi nu numai nevoile naționale, dar și nevoile din zonă și, bineînțeles, și nevoile României”a declarat prim-minstrul grec, Kyriakos Mitsotakis pe 7 iulie, la operaționalizarea gazoductului.

Șeful Executivului român, Nicoale Ciucă, aflat în vizită de lucru în Republica Elenă, a mulţumit atunci premierului Greciei pentru efortul făcut pentru a avea acest interconector finalizat și a arătat că, pe lângă aprovizionarea cu gaze a României și Bulgariei, va putea asigura și securitatea energetică a țărilor vecine, Ucraina și Republica Moldova.

„Îi mulțumesc prietenului meu pentru efortul pe care l-a făcut să avem acest interconector între Grecia și Bulgaria finalizat. Va asigura legătura între rețeaua care trece prin Anatolia și Adriatică și, de asemenea, se leagă prin conductua Brua. Interconectorul asigură aprovizionarea cu gaze Bulgariei și Românieiși putem asigura gaze Republicii Moldova și Ucrainei”, a spus Nicole Ciucă.

Sursa foto: Facebook / Guvernul României

Comentarii