Avocatul lui Cornel Dinicu crede că motivarea procurorilor care au cerut arestarea patronului e „puerilă”: Brusc, după câteva zile, constați că se impune arestarea preventivă
Avocatul lui Cornel Dinicu este de părere că în cazul clientului său, arestat preventiv în urma incendiului de la complexul turistic Ferma Dacilor, este vorba despre o „anatemizare” şi crede că acestuia „i se pune în cârcă toată această rezoluţie infracţională”. Apărătorul cataloghează drept „puerile” susţinerile procurorilor conform cărora Dinicu este un pericol public şi prin arestarea lui trebuie dat un exemplu opiniei publice. „Noi nu judecăm emoţional, nici pentru opinia publică”, mai spune avocatul.
„Să pleci de la nişte ipoteze empirice, de la simple supoziţii şi probabilităţi – chiar raportul ISU dă nişte ipoteze probabile şi nu trage o concluzie cu caracter tehnico-ştiinţific – pentru a-l anatemiza pe acest om şi a-i pune în cârcă toată această rezoluţie infracţională, mi se pare prea mult la acest moment, când ne aflăm într-o fază incipientă a procesului penal şi trebuie să discutăm strict ce pericol public reprezintă acest om, în drama pe care o trăieşte, să suporte consecinţele celei mai dure măsuri de prevenţie”, a afirmat avocatul Iancu Toader sâmbătă, la Antena 3.
Acesta consideră că procurorii care l-au inculpat pe Dinicu în dosarul care vizează incendiul în care opt oameni au murit au venit în faţa instanţei cu o motivaţie „puerilă”.
„Dacă la momentul respectiv considerai că nu este un pericol public şi omul a fost lăsat pentru cele creştineşti şi aşa mai departe, nu ai considerat că este un pericol public, brusc, după câteva zile, constaţi că se impune arestarea preventivă subsumat unei motivări puerile cum că dânsul trebuie extras din comunitate deoarece reprezintă un pericol şi aşa s-ar da un exemplu opiniei publice. Or, noi nu judecăm emoţional, nici pentru opinia publică”, mai spune avocatul.
Acesta este de părere că Parchetul „nu are doar obligaţia de a strânge probe în defavoarea inculpatului, ci şi în favoarea acestuia”.
Tribunalul Prahova judecă săptămâna viitoare, marţi, contestaţiile depuse de Cornel Dinicu la mandatul de arestare preventivă şi de ceilalţi doi inculpaţi la mandatele de arest la domiciliu în dosarul privind incendiul în care opt oameni au murit carbonizaţi.
Sursa foto: ISU Prahova
Comentarii