Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Avertizare de la MAE: Fenomene extreme în Grecia, în următoarele zile

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 12 august 2022

Ministerul Afacerilor Externe a emis vineri, 12 august, o avertizare de călătorie pentru Grecia, țară unde Serviciul Național de Meteorologie (EMY) a emis o avertizare meteo de fenomene extreme, care se vor înregistra în perioada 12-15 august 2022, în special în regiunile din centrul, nordul și vestul Republicii Elene.

„Precipitații abundente, căderi de grindină și vijelii, descărcări electrice se vor înregistra în regiunile Macedonia, Tesalia de Nord, Epir și, parțial, în nordul Mării Egee. Sâmbătă, 13 august 2022, sunt așteptate averse însoțite de vânt puternic și căderi de grindină în regiunile Macedonia, Tesalia și în insulele Ionice.

De asemenea, duminică, 14 august 2022, se vor înregistra averse abundente, căderi de grindină și furtuni în Tesalia, Macedonia centrală și de est, Tracia, insulele Sporade, estul Greciei continentale (inclusiv regiunea Attica), insula Evia și insulele din nord-estul Mării Egee.

În cursul zilei de luni, 15 august 2022, fenomenele meteo puternice se vor mai înregistra doar pe alocuri în zone din partea de nord-est a Republicii Elene și insulele din nord-estul Mării Egee”, detaliază ministerul.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon:

  • ale Ambasadei României la Atena +302106710035
  • Consulatului General al României de la Salonic +302310340088

Apelurile sunt redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență:

  • al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă +306978996222
  • și Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.

Sursa foto: Pixabay

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *