Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Autostrada București Nord: CNAIR poate semna cu Pizzarotti pentru lotul 1, la 4 ani de la lansarea licitației  

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 12 mai 2023

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere poate încheia cu firma italiană Impresa Pizzarotti contractul pentru proiectarea și execuția lotului 1 Bâcu-Corbeanca, în lungime de 17,5 km, al Autostrăzii București Nord, după ce Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins vineri, 12 mai, ultima contestație depusă de Intrakat. Valoarea înțelegerii va fi de 815 milioane lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin Programul Transport.

Declanșată în iunie 2019, pe vremea când în fruntea Ministerului Transporturilor se regăsea Răzvan Cuc (PSD), licitația pentru proiectarea și execuția lotului 1 al Autostrăzii A0 Centura București Nord nu este finalizată nici în ziua de astăzi, la aproape 4 ani.

În aprilie 2021, la aproape doi ani de la publicarea pe SEAP a anunțului, CNAIR a desemnat câștigătorul licitației pentru cei 17,5 km de autostradă. Era vorba de Nurol Insaat din Turcia. Decizia a fost imediat atacată în instanță de italienii de la Impresa Pizzarotti, care aveau să aibă câștig de cauză, responsabilii din CNAIR fiind nevoiți să reevalueze ofertele.

Pe 21 octombrie 2021, firma Impresa Pizzarotti a fost stabilită câștigătoare, însă procedura a fost din nou contestată în instanță, CNAIR fiind din nou obligată la reevaluarea ofertelor.

Zece luni mai târziu, pe 9 august 2022, compania de drumuri a desemnat din nou firma din Italia câștigătoarea licitației, însă nici de această dată nu a putut încheia contractul, după ce o contestație depusă de grecii de la Intrakat a fost admisă.

Asta nu i-a împiedicat pe responsabilii din CNAIR ca, pe 29 noiembrie, să desemneze încă odată Impresa Pizzarotti câștigătoarea licitației. În ianuarie, CNSC a admis o nouă contestație a grecilor de la Intrakat, astfel că s-a ajuns la o nouă rundă de evaluare, câștigată tot de Pizzarotti.

Grecii nu au renunțat și au contestat din nou la CNSC, însă de data aceasta instanța a dat câștig de cauză CNAIR, care poate semna acum cu Pizzarotti.

Autostrada de Centură București

Noul inel de centură al Capitalei, construit la profil de autostradă, va avea 100,7 km și este împărțit în două secțiuni, nord și sud.

Dacă pe secțiunea de sud, după mai multe tergiversări, lucrările au demarat pe toate cele trei loturi, pe cea de nord lucrurile nu stau la fel de bine, doar pe lotul 2 fiind începute lucrările. Pentru lotul 3 CNAIR a încheiat în martie contractul cu o firmă din China, în vreme ce execuția lotului 4 ar trebui să înceapă anul acesta.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii