AUR a organizat un protest, sâmbătă, la Palatul Parlamentului / Participă câteva mii de persoane
Partidul AUR a mobilizat, sâmbătă, câteva mii de persoane care protestează împotriva măsurilor guvernamentale, în faţa Palatului Parlamentului. Liderul formaţiunii George Simion a precizat că mulţimea va merge să protesteze şi în faţa sediilor PNL şi PSD din Capitală. Oamenii scandează „Nu vrem să fim conduşi de hoţi!”, „PSD şi PNL aceeaşi mizerie!” sau „Ieşiţi din casă, dacă vă pasă!”. Protestul a început la ora 16.00.
„Am ieşit în stradă pentru copiii României, pentru păduri, pentru companiile care încă sunt ale statului român, dar şi pentru toate celelalte resurse pe care vor să ni le fure”, arată postarea de sâmbătă, pe pagina de Facebook a partidului AUR.
George Simion a făcut apel la oameni care sunt acasă să iasă la protest în faţa Parlamentului. La începutul acţiunii AUR, au fost puse în boxe cântece patriotice.
Mulţimea a apărut cu un banner mare pe care scrie „Apărăm România”.
Încă de vineri, AUR anunţat, pe reţeaua de socializare, această manifestaţie din faţa Palatului Parlamentului „pentru a bloca acţiunile antinaţionale şi anti-familie pe care guvernanaţii le pregătesc”.
„Apărăm România, ne apărăm familia! Unirea face puterea!”, preciza AUR, în postarea de vineri de pe Facebook.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii