Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Atenţionare Cod galben hidrologic pentru mai multe râuri din vestul şi sud-vestul ţării

By news.ro , in Stirile zilei , at 2 aprilie 2023

Atenţionarea Cod galben a fost prelungită, duminică, de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), până luni, la ora 12.00, ca urmare a precipitaţiilor abundente. Aceasta vizează bazinele hidrografice Banat, Someş-Tisa, Crişuri, Mureş.

”Ca urmare a precipitaţiilor căzute în ultimele 24-48 de ore, dar şi a propagării viiturilor formate anterior, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a reactualizat atenţionarea hidrologică cod galben, valabilă până mâine, 3 aprilie 2023, la ora 12.00, pentru unele sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Banat, Someş-Tisa, Crişuri, Mureş”, a precizat, duminică, Administraţia Naţională Apele Române.

În ultimele 24 de ore, la 10 staţii hidrometrice de pe cursurile mijlocii şi inferioare ale râurilor din Banat (Bârzava – la Crivaia – 45 l/mp, Nera – Sasca montană – 42,5 l/mp, Caraş – la Caraşova – 32,8 l/mp, Valea Mare – la staţia hidrometrică Reşiţa 46,6 l/mp, Valea Dognecea – Secaseni – 39,4 l/mp, Ciornovăţ – la staţia hidrometrică Comoriste – 43,5 l/mp, Gârlişte – la staţia hidrometrică cu acelaşi nume – 37,2 l/mp, Saşa – Poieni- 29,3 l/mp, Sebeş – Turnu Ruieni – 35,5 l/mp) s-au înregistrat precipitaţii însemnate cantitativ, respectiv între 30- 45 l/mp.

În prezent, râul Ciclova se situează peste cota de inundaţie la staţia hidrometrică Vrăniuţa, iar alte 16 staţii hidrometrice de pe râuri din judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Satu Mare şi Timiş înregistrează niveluri peste cotele de atenţie.

”Dispeceratele noastre, cel de la nivel central şi cele ale Apele Române Banat, Apele Române Crişuri, Apele Române Someş-Tisa, Apele Române Mureş transmit permanent Inspectoratelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă informaţii despre evoluţia situaţiei hidrologice. Recomandăm să evitaţi circulaţia cu autovehicule în zonele aflate sub coduri hidrologice. Nu traversaţi şi nu desfăşuraţi activităţi în proximitatea cursurilor de apă aflate sub atenţionare. Riveranii trebuie să-şi cureţe şanţurile şi rigolele pentru a asigura scurgerea apelor pluviale. Autorităţile locale trebuie să fie vigilente şi să îndepărteze depozitele de deşeuri necontrolate care pot obtura secţiunile de scurgere ale apelor provocând inundaţii cu puternic impact”, mai precizează reprezentanţii Apele Române.

Foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Comentarii