Armata a găsit resturi de dronă rusească, în apropiere de Periprava
Armata a găsit, cu ajutorul Serviciului Român de Informații (SRI), resturi de dronă rusească în apropiere de localitatea Periprava din județul Tulcea, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) luni, 9 septembrie, într-un comunicat de presă.
O dronă a fost reperată deasupra teritoriului României în noaptea de sâmbătă spre duminică. Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au urmărit evoluția acestei drone, însă nu au doborât-o.
„Forțe ale Ministerului Apărării Naționale au executat duminică, 8 septembrie, acțiuni de căutare a unor eventuale fragmente de drone căzute în urma atacurilor, din noaptea anterioară, efectuate de forțele ruse asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea frontierei cu România
Echipe din MApN, în cooperare cu specialiști din Serviciul Român de Informații și Ministerul Afacerilor Interne, au cercetat proximitatea localității Periprava, județul Tulcea, de unde au ridicat fragmente ale unei drone de origine rusească, urmând ca acestea sa fie expertizate, conform procedurilor legale”, se arată în comunicatul de presă citat.
Militarii vor căuta resturi de dronă și în apropierea localității Caraorman, „unde a fost semnalată o altă posibilă zonă de impact”.
„Menționăm cǎ, atât aria cercetată în apropierea localității Periprava, cât și posibila zonă de impact din proximitatea localității Caraorman se află în zone mlăștinoase, în afara localităților, nefiind afectate elemente de infrastructură”, mai precizează MApN.
O dronă rusească a pătruns în spațiul aerian al României
Un grup de drone de atac Shahed rusești a violat în noaptea de sâmbătă spre duminică spațiul aerian al României. Autoritățile au transmis un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din judeţele Tulcea şi Constanţa prin care aceștia sunt avertizați cu privire la riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian.
Potrivit Comandamentului Forțelor Aeriene ale Ucrainei, un grup de drone de atac a pătruns în spațiul aerian al României la ora 2:49. Într-un alt mesaj, ucrainenii au anunțat că o dronă se afla deasupra teritoriului românesc, în zona Sabangia, o localitate aflată pe malul lacului Razim.
Ulterior, acești au a transmis că drona respectivă a zburat prin Vilkovo, localitate aflată în Ucraina, pe Dunăre, foarte aproape de Periprava și continuă să zboare peste apele de coastă ale Golfului Odesa.
„Forțele ruse au reluat seria de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina, în dimineața zilei de 8 septembrie, în proximitatea frontierei cu România.
Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din județele Tulcea și Constanța, fiind transmise, la ora 2.20 respectiv ora 2.38, mesaje RO-Alert. Începând cu ora 2.25, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situației aeriene.
În cursul acestor evenimente, a fost identificat și urmărit de către sistemul de supraveghere radar traseul unei drone care a evoluat în spațiul aerian național și care a părăsit teritoriul național spre Ucraina. Situația evoluției acestei drone a fost monitorizată și de cele două aeronave F-16, care au revenit în bază în jurul orei 4.08.
Din datele disponibile la acest moment, a fost indicată probabilitatea existenței unei zone de impact pe teritoriul național, într-o arie nelocuită, în proximitatea localității Periprava. Forțele Ministerului Apărării Naționale execută, începând din această dimineață, cu mijloace aeriene și cu echipe la sol, cercetări în zonă.
MApN a informat și informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea. Ministerul Apărării Naționale transmite un mesaj ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și în gravă contradicție cu normele de drept internațional”, a transmis MApN.
Mesaje RO-Alert pentru locuitorii din Constanța și Tulcea
Ca urmare a atacului efectuat de către Armata rusă, autoritățile române au transmis mesaje de avertizare de tip RO-Alert pentru locuitorii din județele Constanța și Tulcea.
„În această seară a fost transmis un mesaj RO-Alert pe teritoriul judeţelor Tulcea şi Constanţa după ce structurile de apărare şi securitate naţională au interceptat un posibil atacat al Federaţiei Ruse asupra unor obiective de pe teritoriul Ucrainei, în proximitatea graniţei cu România. Mesajul transmite informaţii de avertizare şi de informare a populaţiei cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi măsuri de adăpostire în cazul în care situaţia o impune”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea.
Foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik
Comentarii