Friday, April 19, 2024
Jurnalism corect


Argumentele lui Traian Băsescu, desființate de Înalta Curte în procesul în care a fost declarat colaborator al Securității: A furnizat informații în mod conștient, nesocotind interesele celor denunțați

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 31 august 2022

Traian Băsescu a furnizat informații fostei Securități în mod conștient, știind că notele informative pe care le-a întocmit nu ar fi rămas fără urmări, iar argumentele furnizate pe parcursul procesului cu Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) au fost „lipsite de substanță, cu un grad redus de credibilitate și neconvingătoare”, se arată în motivarea deciziei dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în luna martie.

Pe 23 martie, Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut decizia Curții de Apel București, arătând că fostul președinte al României a colaborat cu fosta Securitate comunistă.

Proba „esențială” a judecătorilor a fost o notă informativă semnată din 5 mai 1975 de Traian Băsescu, cu un nume conspirativ (Petrov, potrivit informațiilor din presă), în care fostul președinte român informa Securitatea în legătură cu intenția unui coleg de facultate de a rămâne în străinătate, potrivit Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Furnizarea unor informaţii de asemenea natură de către pârât a fost făcută conştient, acesta având reprezentarea clară a faptului că relatările făcute în scris nu rămâneau fără urmări, astfel că, nesocotind interesele celor denunţaţi, acesta a vizat îngrădirea dreptului la viaţă privată în privinţa acestora, atât timp cât a acceptat că persoanele denunţate puteau să facă obiectul unor investigaţii suplimentare ale Securităţii, ca rezultat al denunţurilor sale, ceea ce presupune şi atrage încălcarea dreptului la viaţă privată”, se arată în motivarea citată.

Magistrații de la ÎCCJ i-au demontat argumentele fostului președinte, menționând că „sunt lipsite de substanță, caracterizate de un grad redus de credibilitate, neconvingătoare şi, în mod esenţial, incapabile să facă dovada contrară convingerii asumată de către magistratul curţii de apel”.

Deși Traian Băsescu a susținut că nu știa că ofițerul de contrainformații căruia i-a furnizat notele informative făcea parte din Securitate, judecătorii l-au contrazis, invocând mediul din care provenea, nivelul său de educație, apartenența la Armată a tatălui, dar și o serie de referiri făcute de fostul președinte în timpul procesului, legate de competențele Securității în ceea ce privește funcționarea Institutului de Marină.

Recurentul încearcă să justifice în prezent o decizie de colaborare cu Securitatea luată în urmă cu zeci de ani, sugerând o pretinsă stare de temere pe care ar fi resimţit-o atunci, stare pe care nu o confirmă niciun element de natură obiectivă pe care sus-numitul să-l fi putut proba şi care să fie relevant în legătură cu pretinsa stare de teamă”, se mai arată în motivarea citată.

Totodată, magistrații menționează că, în momentul în care a întocmit nota informativă din 1975, Traian Băsescu „a atribuit informației un caracter subiectiv, în defavoarea subiectului informației, împrejurare ce excede simplei intenții de a prezenta un fapt, în mod obiectiv (…) excluzând perspectiva unei simple relatări făcută cu o minimă bună-credință”.

Este suficient ca activitatea persoanei în contradictoriu cu care se formulează acţiunea să fi fost îndreptată împotriva unor libertăţi şi drepturi fundamentale, să fie capabilă a expune persoana respectivă unor activităţii de represiune, condiţie îndeplinită prin însăşi furnizarea informaţiei despre intenţia numitului E. (n.r. colegul de facultate pârât de fostul președinte) de a se stabili definitiv în afara României”, se mai arată în motivarea Înaltei Curți.

După decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Traian Băsescu și-a pierdut toate beneficiile de care dispunea în calitate de fost președinte. Printre beneficiile menționate se numărau paza și transportul asigurate de SPP, venitul de 75% din indemnizația acordată președintelui în funcție și dreptul de a locui într-o vilă de protocol.

Pe 18 august, Traian Băsescu a formulat la Curtea de Apel București o cerere de revizuire a deciziei CNSAS. Solicitarea urmează să fie judecată pe data de 21 octombrie.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW