.
După ce a uimit o țară întreagă cu faptele pentru care este cercetat(n.r. act sexual cu minori, pornografie infantilă), fostul patron al postului OTV, Dan Diaconescu, mai vine cu o ipoteză, care lasă loc de dezbateri și de interpretări. El a contestat decizia Judecătoriei Constanța, de a sta în arest la domiciliu 30 de zile și susține că este o „înscenare”, deoarece își pregătea reapariția în mass-media.
Potrivit surselor Main News, procurorii au declarat contestație pe loc, chiar după citirea minutei de vineri seară, 7 aprilie.
Astfel, Dan Diaconescu va ajunge din nou în fața judecătorilor, de data aceasta la Tribunalul Constanța. Decizia acestei instanțe va fi finală cu privire la măsura preventivă: arest în Centrul IPJ Constanța, la domiciliu, control judiciar sau în libertate. Contestația va fi judecată, luni, 10 aprilie.
Reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța menționau, vineri, 7 aprilie, pentru Main News, că în spațiul public au apărut mai multe variante ale acuzațiilor formulate, nereale, însă, cele din acte sunt următoarele: Dan Diaconescu este cercetat pentru act sexual cu un minor, în formă continuată şi folosirea prostituţiei infantile, în formă continuată.
Parchetul s-a autosesizat, în urma unor cercetări dintr-un dosar de furt. Mai exact, probele au fost găsite într-un telefon furat. Fiind vorba despre minori, oamenii legi au fost obligați să facă cercetări.
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, Diaconescu ar fi întreținut relații sexuale în 2020 și 2021, contracost, cu două minore de 15 ani, Faptele s-ar fi petrecut în Constanța și București. Tot în perioada respectivă, Diaconescu, fostul șef OTV, ar fi dorit să cumpere și virginitatea altei fete minore.
Dan Diaconescu a fost condamnat definitiv pentru șantaj, la 5 ani jumătate de închisoare cu executare, în 2015. Diaconescu a fost eliberat după aproape 3 ani, în 2017, după ce a scris mai multe cărți. El a ajuns să fie cunoscut publicului datorită emisiunilor pe care le realiza, în special „serialul” dedicat dispariției Elodiei Ghinescu.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
.
Comentarii