Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Antony Blinken, scrisoare către ministrul Bogdan Aurescu privind colaborarea militară de la Marea Neagră

By news.ro , in Stirile zilei , at 16 decembrie 2022

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a primit, din partea secretarului de stat al Statelor Unite ale Americii, Antony Blinken, o scrisoare transmisă omologului român ca urmare a organizării cu succes şi găzduirii în perioada 29-30 noiembrie 2022, la Bucureşti, de către şeful diplomaţiei române, a Reuniunii miniştrilor de externe din statele membre NATO, respectiv în urma consultărilor politice bilaterale avute cu prilejul vizitei înaltului oficial american, la 29 noiembrie. Oficialul american a mulţumit perntru ajutorul acordat de ţara noastră refugiaţilor ucraineni şi menţionează aprecierea deosebită a SUA pentru eforturile României pentru consolidarea securităţii energetice.

În scrisoare, şeful diplomaţiei americane evocă semnificaţia acestei vizite oficiale, inclusiv în contextul aniversării a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România-SUA, şi îi mulţumeşte în mod deosebit ministrului Aurescu pentru primirea călduroasă şi discuţiile excelente pe foarte multe dimensiuni, care demonstrează amplitudinea şi profunzimea relaţiei bilaterale, subliniind totodată angajamentul ferm al SUA de a construi pe această bază solidă în perioada următoare, precizează MAE.

De asemenea, secretarul de stat Blinken se referă în documentul transmis ministrului Aurescu la faptul că ambele state sunt decise, ca Aliaţi NATO, să-şi consolideze cooperarea pentru a răspunde ameninţărilor Rusiei, în contextul războiului brutal declanşat de acest stat în Ucraina.

În scrisoare, oficialul american adresează mulţumiri ministrului Aurescu şi cetăţenilor români pentru ajutorul acordat de ţara noastră refugiaţilor ucraineni şi menţionează aprecierea deosebită a SUA pentru eforturile României pentru consolidarea securităţii energetice, precum şi pentru facilitarea exportului de grâne ucrainene.

Totodată, secretarul de stat Blinken evidenţiază în scrisoarea adresată ministrului Aurescu rolul important, de leadership al României, în această perioadă de criză, inclusiv în regiunea extinsă a Mării Negre, şi arată că SUA împărtăşesc angajamentul României de a promova securitatea Mării Negre, fiind decise să continue să lucreze împreună cu România pentru întărirea securităţii noastre comune.

Scrisoarea se încheie prin exprimarea aprecierii secretarului de stat Blinken, adresate personal ministrului Aurescu, pentru vizita sa excelentă, atât pe dimensiunea sa bilaterală, cât şi pe cea multilaterală – cu referire la Reuniunea ministerială găzduită de omologul român, mai precizează MAE.

Sursa foto: Ministerul Afacerilor Externe (MAE)

Comentarii