Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

ANPC a verificat trenurile din București și comercianții din Gara de Nord. S-au dat amenzi de 136.000 lei

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 27 iulie 2022

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a efectuat mai multe controale în Gara de Nord, la depouri, dar și în trenurile oprate de CFR Călători SA. În urma acestora, s-au aplicat amenzi contraveționale în valoare de 136.000 lei.

Potrivit unui comunicat de presă, echipe comune de control au efectuat 3 acțiuni de verificare la SNTFC C.F.R. Călători S.A, la, Gara de Nord, Depoul Grivița, Depoul revizie de vagoane București – Basarab. Controalele vin după ce consumatorii au făcut reclamații atât la Ministerul Transporturilor, cât și la ANPC. Sesuzările se referă, în principal, la condițiile neconforme de deplasare cu trenul.

Președintele ANPC, Horia Constantinescu, a evocat „nesimțirea unor cetățeni” și „recepțiile făcute pe genunchi”, care trebuie „gestionate corect”.

„Întreaga situație trebuie reevaluată. Plecând de la nesimțirea unor cetățeni, până la recepțiile făcute pe genunchi, toate trebuie gestionate corect. Se spală vagoane pe hârtie și se sting țigări pe scaune! Punctual trebuie sancționate lucrurile: disciplinar sau poate chiar penal!”, a declarat Constantinescu.

Dintre cele mai importante nereguli constatate de comisari la locațiile CFR Călători SA, ANPC enumeră:

  • Pavimentul din tren neigienizat, tapițeria scaunelor ruptă sau murdară
  • Existența unor coșuri de gunoi murdare
  • Ferestrele vagoanelor aveau geamuri murdare cu depuneri grosiere de praf
  • Existența unor guri de aerisire ruginite, precum și a unor prize lipite cu bandă de hârtie
  • Prezența, în compartimente a unor resturi alimentare sau a gumei de mestecat lipită pe paviment și scaune
  • Igienă necorespunzătoare în zona toaletelor
  • Existența unor resturi menajere îndesate în grilajul sistemului de ventilație
  • Folosirea unor produse de curățat fără elemente de identificare.

Comisarii au făcut controale și la 15 operatori economici care își desfășoară activitatea în acest loc, pentru a verifica modul în care respectă prevederile legale în domeniu.

„În urma acestor acțiuni, comisarii de la CRPC București – Ilfov au aplicat amenzi contraveționale în valoare de 136.000 lei.
Totodată, a fost dispusă oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor, pentru 12 operatori economici”, precizează ANPC.

Neregulile constatate la comercianții din Gara de Nord au fost:

  • Comercializarea unor produse alimentare, depozitate la temperatura mediului ambiant, fără a exista un sistem de ventilație sau aer condiționat funcțional
  • Depozitarea apei minerale și a băuturilor răcoritoare direct pe paviment
  • Utilizarea unor agregate frigorifice neigienizate corespunzător, cu insecte moarte, acumulări de praf, impurități, atât în interiorul agregatului, cât și pe sistemul de ventilație
  • Lipsa afișării prețurilor în mod vizibil, într-o formă neechivocă, ușor de citit
  • Neprezentarea autorizațiilor de funcționare
  • Depozitare băuturi direct pe paviment, in interiorul sau in afara unității, la temperatura mediului ambiant.
  • Comercializarea unor produse alimentare preambalate și a unor băuturi, fără a exista sisteme de ventilație sau aparate de aer condiționat, nerespectându-se, astfel, condițiile de depozitare recomandate de producător
  • Existența unui paviment deteriorat, depreciat, neigienizat corespunzător
  • Folosirea unor agregate frigorifice neigienizate corespunzător, cu insecte, cu grătare cu vopsea exfoliată și urme de rugina, chedere depreciate și sisteme de ventilație cu acumulări masive de praf, impurități și mucegai
  • Neafișarea prețurilor la toate produsele
  • Folosirea unor aparate vending în vederea preparării și comercializării de băuturi calde, aflaate în exterior, la peste 38 grade C, cu apa folosită ca materie prima provenită din sursă proprie.
  • Comercializarea unor produse alimentare fără elemente de identificare și caracterizare complete
  • Utilizarea unor mașini de gheață cu urme de rugină și neigenizate corespunzător
  • Comercializarea unor produse cu data limita de consum depașită
  • Nerespectarea regimului de temperatură indicat de producător pentru păstrarea produselor (depozitarea la temperatura mediului ambiant)
  • Utilizarea unor hote, în spațiul de gătit, cu un strat gros de grăsime și praf pe toată suprafața
  • Condiții de igiena precară (vitrine, camere frigorifice, paviment deteriorat, neigienizat corespunzător, cu gândaci și muște).
  • Lipsa graficelor de temperatură și schimbare a uleiului
  • Folosirea unor autorizatii de punct lucru expirate.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW