Saturday, January 22, 2022
Jurnalism corect


ANI: Peste 6.000 de proceduri de achiziție publică analizate prin sistemul PREVENT/Au fost emise avertismente de integritate în valoare de peste 9 milioane de lei

By Andreea Traicu , in Fara categorie , at 15 octombrie 2019 Etichete: , , ,

Agenţia Naţională de Integritate a analizat, în intervalul iulie – septembrie, peste 6.000 de proceduri de achiziţie publică, fiind emise trei avertismente de integritate de peste 9 milioane de lei. Toate acestea au fost analizate prin sistemul PREVENT care a fost pus în practică în 2017 și are scopul de a preveni conflictele de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică. 

Elementul de noutate al sistemului PREVENT este dat de faptul că acesta poate identifica, în mod automat, prezumtivele relaţii ce pot exista între persoane din autoritatea contractantă şi persoane din cadrul operatorilor economici care au calitatea de ofertanţi în cadrul procedurilor de achiziţie iniţiate de stat.

„În perioada iulie – septembrie 2019, Agenţia Naţională de Integritate a analizat prin intermediul sistemului informatic PREVENT, în vederea prevenirii conflictului de interese, un număr de 6.192 de proceduri de achiziţie publică. Dintre aceste proceduri, aproximativ 15% se referă la contracte finanţate din fonduri europene. Totodată, aproximativ o treime din totalul procedurilor conţin 25.162 de contracte subsecvente (loturi). Mai mult decât atât, în aceeaşi perioadă au fost emise trei avertismente de integritate în valoare totală de 9,16 milioane lei (aprox. 1,93 milioane euro)”, potrivit unui comunicat al ANI.

În analiza Prevent au fost luate în considerare date şi informaţii cu privire la 1.553 de autorităţi contractante, 7.191 de operatori economici şi 144.715 de persoane, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai ofertanţilor.

Potrivit ANI, potenţialele conflicte de interese semnalate de sistem se referă la proceduri de achiziţie publică derulate de autorităţi contractante reprezentând ministere, instituţii publice de la nivel central şi local, unităţi administrativ-teritoriale, regii autonome, precum şi companii/societăţi comerciale la care statul este acţionar majoritar.

Dintre acestea, în 97% din cazuri conducătorii autorităţilor contractante au înlăturat cauzele care generau conflictele de interese, iar în două cazuri ANI a declanşat din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, întrucât aceste cauze nu au fost eliminate. Într-un singur caz, pentru care s-a emis avertisment de integritate, Agenţia Naţională de Integritate va proceda la aplicarea art. 9 din Legea nr. 184/2016, în situaţia în care nu va fi înlăturată cauza conflictului de interes

În ultimii doi ani, sistemul PREVENT a analizat peste 36.600 proceduri de achiziţie publică.  13% dintre acestea se referă la contracte finanţate din fonduri europene.

Au fost luate în considerare date şi informaţii cu privire la 6.368 instituții de stat care au lansat proceduri de achiziții, 33.068 operatori economici şi 662.381 persoane distincte.

De asemenea, în 54 de situaţii, ANI a notificat Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice pentru posibile nereguli în procedurile de achiziţie publică, rezultate în urma activităţii de analiză a PREVENT.

În cazul depistării unui posibil conflict de interese, ANI emite un avertisment de integritate, iar autoritatea contractantă trebuie să ia toate măsurile de îndepărtare a posibilului conflict de interese emis de sistemul PREVENT.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW