Saturday, April 13, 2024
Jurnalism corect


Andrea Chiș și Gabriela Baltag, respinse de Secția de judecători pentru funcția de președinte CSM

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 16 decembrie 2021

Secția pentru judecători nu a reușit să stabilească joi, 16 decembrie, candidatul pentru funcția de președinte al Consiliului Superior al Magistraturii. Alegerile interne urmează să fie reluate, până când va fi ales un candidat unic.

Deși Andrea Chiș și Gabriela Baltag sunt singurele judecătoare care și-au anunțat candidatura pentru funcția de președinte CSM, nu au reușit să strângă necesarul de voturi pentru a fi propuse de Secția pentru judecători la conducerea Consiliului.

Andrea Chiș a obținut 3 voturi „pentru” și 8 „împotrivă”, în timp ce Gabriela Baltag a primit 2 voturi „pentru”, 2 nule și 7 „împotrivă”, potrivit unor surse Main News.

Astfel, alegerile interne vor fi reluate până în momentul în care Secția pentru judecători va alege un candidat unic. În caz contrar, există posibilitatea ca actualul președinte CSM, Bogdan Mateescu, să aibă un mandat prelungit la conducerea Consiliului.

Secția pentru procurori din CSM urmează să decidă dacă procurorul Nicolae Solomon va fi propunerea pentru funcția de vicepreșdinte al Consiliului.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW