Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Analiză Reuters: România devine a doua mare economie a Europei de Est, după Polonia

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 9 ianuarie 2023

Economia României este gata să depășească în 2023 economiile statelor vecine, ajutată de fondurile europene, de moneda stabilă și de investițiile străine, determinate în parte și de relocarea în țara noastră a unor firme din Federația Rusă și Ucraina, arată Reuters într-o analiză publicată luni, 9 ianuarie.

Fondul Monetar Internaţional se aşteaptă ca economia României să înregistreze în acest an un avans de 3,1%.

Chiar și estimarea mai modestă a Comisiei Europene, privind un avans de 1,8%, plasează țara noastră înaintea Poloniei, care ar urma să înregistreze o creştere de 0,7%, şi a Ungariei, care se va confrunta cu o încetinire economică şi cu inflaţie, notează sursa citată.

„Creșterea prevăzută pentru acest an urmează unui deceniu în care România, una din cele mai sărace ţări din Europa, și împovărată cu o reputație de corupție – s-a apropiat discret de vecinii săi pentru a deveni a doua mare economie a Europei de Est, după Polonia”, se arată în analiza agenției străine de știri. 

Stabilitate relativă a leului

Stabilitatea leului românesc este un alt factor care ajută economia România să devină a doua mare economie din Europa de Est.

Jurnaliștii străini compară leul românesc cu forintul ungar, care anul trecut a atins mai multe minime istorice și notează că cetățeni maghiari au trecut granița pentru locuri de muncă în zonele industrializate din vestul României.

Relocări din Rusia și Ucraina

Companiile care şi-au relocat activitatea din Federația Rusă şi Ucraina în ţările vecine au făcut ca investiţiile străine în perioada ianuarie-octombrie să ajungă la 9,39 miliarde de euro în țara noastră, cea mai ridicată cifră de la aderarea României la UE, conform sursei menționate.

Un sondaj efectuat în 2022 de firma de consultanţă Ernst&Young arată că mai mult de jumătate din cele 101 de companii străine intervievate aveau de gând să demareze sau să îşi extindă operaţiunile din România, în special în domeniile logistică şi lanţuri de aprovizionare, ceea ce plasează România pe locul patru în Europa după intenţia de a investi.

Una din firmele care a decis să se relocheze în România este compania finlandeză de anvelope Nokian Tyres, care a anunțat că are de gând 650 de milioane de euro pentru a deschide o fabrică de cauciucuri în Oradea, după ce s-a retras din Rusia.

Foto: Inquam Photos / Costin Dinca

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW