Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

ANALIZĂ RetuRO, la opt luni de la lansare. Comercianți, consumatori, autorități și lacunele sistemului

By Oprea Ioana , in Analize & Investigatii Stirile zilei , at 22 august 2024

Consumatori nemulțumiți, cozi descuranjante, aparate nefuncționale, angajați plictisiți, dar și mici comercianți nemulțumiți, sunt doar câteva dintre neajunsurile Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) lansat la sfârșitul anului trecut. RetuRO, administratorul SGR în România, recunoaște problemele și transmite recomandări, iar ministrul Mediului amenință cu controale la magazinele care încalcă legea și refuză ambalajele returnabile.

Luni, la Craiova, ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că la opt luni de când a fost lansat sistemul încă sunt comercianți care pur şi simplu refuză, deşi legea îi obligă, să preia ambalajele returnabile de la oameni. Oficialul spune că i-a rugat pe colegii de la Garda de Mediu şi Protecţia Consumatorilor să verifice și să descopere magazinele care încalcă legea.

„Mă simt dator să spun că încă mai sunt lucruri pe care trebuie să le îmbunătăţim. Sunt de multe ori cozi nejustificat de mari la acele aparate de colectare, sunt magazine care astăzi, la opt luni distanţă de la lansarea SGR, pur şi simplu refuză, deşi legea îi obligă, să preia ambalajele de la oameni. Din acest motiv, am rugat colegii din minister, de la Garda de Mediu şi Protecţia Consumatorilor, să identifice acele puncte de colectare care nu respectă legea. E un întreg ansamblu care nu funcţionează în lipsa participării unui actor din acest întreg ecosistem”, a declarat Mircea Fechet.

El a precizat că sistemul SGR creşte de la o lună la alta şi cu siguranţă în această toamnă vor anunţa şi cifra de 2 miliarde de ambajale reciclate.

Potrivit ministrului, rezultatele SGR sunt pozitive.

„Dacă ne uităm la cifre, şi aşa cum s-a spus, am depăşit 1,3 miliarde, la sfârşitul lunii iulie, o să atingem în curând şi cel de-al doilea miliard, ceea ce înseamnă foarte mult pentru mediu, la fel cum înseamnă foarte mult şi pentru mediul de afaceri şi locurile de muncă”, a menționat ministrul.

Dincolo de aceste declarații optimiste, care nu trebuie trecute cu vederea dacă ne uităm că, într-adevăr, multe locuri din natură, din parcuri sau păduri sunt astăzi mai curate și mai puțin sufocate de eternul plastic, există însă și neajunsuri sau supărări atât ale cumpărătorilor, cât și ale comercianților, fie ei mari retaileri sau mici vânzători.

Ce faci când automatul dă eroare

„Știm, de atâtea ori ai fost să returnezi și a dat eroare automatul. Am învățat și noi din greșeli… și din erori și vrem să îmbunătățim lucrurile. Am pus cap la cap o serie de recomandări pe care le poți încerca atunci când automatul nu-ți primește un ambalaj cu simbolul Ambalaj cu garanție”, se arată într-una dintre multele comunicări online ale RetuRO.

Postarea are sute de comentarii, unele chiar ironice. „Dar când mă duc să cumpăr o sticlă și dau 50 de bani, de ce nu da erori niciodată casa de marcat?”, a întrebat un utilizator pe Facebook.

RetuRO a răspuns: „Garanția o plătești comerciantului în momentul în care achiți produsul, după ce codul de bare a fost scanat la casa de marcat, lucru care se face automat. Știm că aparatele mai dau erori, dar sperăm să-ți fie de folos recomandările”.

Prima recomandare a RetuRO este ca, înainte de toate, să te asiguri că recipientul este complet gol și că nu mai conține niciun strop de lichid, fiind de preferat ca această operațiune să o faci acasă, nu în fața automatului, unde se pot forma cozi: „Orice cantitate de lichid rămasă în ambalaj poate afecta greutatea acestuia, existând posibilitatea ca el să fie refuzat de echipamentele automate sau în momentul în care alegi returnarea manuală”.

De asemenea, trebuie să verifici ca eticheta cu codul de bare să fie curată și intactă, astfel încât acesta să poată fi citit.

În ceea ce privește ambalajele din plastic, sfatul este ca, în cazul unui ambalaj mai „pătrățos”, acesta să fie pus în aparat pe latura plată, și nu pe muchie, iar dacă ambalajul are toartă, aceasta să fie pliată sau chiar tăiată.

În cazul ambalajelor din metal, adică al dozelor, acestora trebuie să li se plieze sau chiar să li se rupă cheița, iar pentru ambalajele din sticlă, recomandarea este ca acestea să le fie scoase dopurile din plută.

„Nu băga mâna în aparat, pentru că acesta se va bloca”, este avertismentul celor de la RetuRO, care mai menționează că ambalajele trebuie introduse în aparat pe rând, fără viteză.

Dacă aparatul tot dă eroare, încearcă să introduci ambalajul și cu gâtul spre tine, și cu gâtul spre automat. În cazul în care nici așa aparatul nu dă semne că funcționează, atunci „ia-ți inima-n dinți și contactează personalul din magazin”, este sfatul celor de la SGR.

Unde se pot returna ambalajele

Majoritatea comercianților și retailerilor au un punct de returnare a ambalajelor reciclabile ce fac obiectul SGR. Există excepții pentru industria HoReCa, magazinele online sau magazinele mici, cu spații de vânzare sub 200 de metri pătrați. Aceste magazine mici se pot asocia pentru a forma puncte de returnare comune.

Nu există un număr maxim specificat pentru returnarea ambalajelor. Cu toate acestea, RetuRo recomandă returnarea ambalajelor în mod regulat pentru a evita acumularea lor și pentru a beneficia de rambursarea garanției cât mai curând posibil.

Cum primești garanția

Atunci când returnezi ambalajele care fac parte din Sistemul Garanție-Returnare, poți opta să primești înapoi, în cazul colectării manuale, valoarea garanției în numerar, un voucher sau prin transfer bancar.

„Pentru colectarea automată, vei primi un voucher care reprezintă valoarea garanției. Acest voucher poate fi folosit pentru cumpărături în acel magazin sau, dacă preferi, poate fi schimbat în numerar. De asemenea, există opțiunea de a primi valoarea garanției prin transfer bancar”, explică administratorul SGR.

Este foarte important de reținut că voucherul primit după returnare poate fi folosit pentru cumpărături în același magazin unde au fost returnate ambalajele.

„Ai însă și opțiunea de a-l schimba în numerar sau de a primi valoarea garanției prin transfer bancar”, precizează RetuRO.

Ce obligații au comercianții

Potrivit legislației actuale, au obligația de a se înregistra în SGR toți comercianții, persoane juridice autorizate să desfășoare activități de comercializare către consumatorii sau utilizatorii finali de produse în anbalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, de la 0,1 litri la 3 litri inclusiv, utilizate pentru bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale şi ape de băut de orice fel, vinuri şi spirtoase, care vor purta marcajul SGR.

Această categorie de operatori economici include comercianții HORECA, persoane juridice din industria hotelieră, a serviciilor alimentare, în special unităţile care organizează evenimente, pregătesc şi servesc alimente şi băuturi, precum și comercianții care fac disponibile pe piaţa naţională produse în ambalaje SGR exclusiv prin intermediul unor platforme on-line sau exclusiv prin intermediul automatelor. Toți acești comercianți sunt obligați să se înregistreze în SGR indiferent dacă desfășoară activitiăți permanente sau sezoniere.

Comercianți exceptați

Cu excepția comercianților HORECA și a celor care vând produse exclusiv online sau la automate, toți ceilalți comercianți sunt obligați legal să organizeze puncte de returnare a ambalajelor ce fac obiectul SGR.

Comercianții care au o suprafață a structurii de vânzare mai mare de 200 de metri pătrați au obligația de a-și organiza propriile puncte de returnare, iar cei cu o suprafață mai mică de 200 mp, în afară de modalitatea organizării propriului punct de returnare, pot opta pentru asocierea cu alți comercianți similari sau prin parteneriat cu unitățile administrativ-teritoriale sau asociațiile de dezvoltare intercomunitară.

Conform Hotărârii de Guvern 1074/2021, la punctele de returnare comercianții trebuie să accepte toate ambalajele SGR returnate de consumatori, indiferent de locul unde a fost achiziționat produsul ambalat şi fără a condiționa acceptarea ambalajului SGR de prezentarea bonului fiscal. Comercianții au obligația de a păstra ambalajele SGR returnate separat de deşeuri sau alte ambalaje care nu fac parte din SGR, pentru a fi preluate de administratorul Sistemului. De Garanție-Returnare.

Nemulțumirile unor mici comercianți

„Da, avem contract pentru sistemul SGR. Dar vin să ia sacii doar la comanda făcută pe site, că altfel n-ai cum să dai de ei”, declară un comerciant dintr-un sat de lângă București.

Acesta spune că, deși el dă cumpărătorului 50 de bani pe ambalajul returnat gol, RetuRO îi plătește lui la kilogram. „Sunt curios cât o să-mi dea pe kilogram, că până acum nu mi-au dat niciun ban, doar au luat sacii cu sticlele”, spune comerciantul.

Omul s-a plâns că a încheiat contractul de frica amenzilor, dar spune că nici aplicația de pe telefon nu funcționează cum trebuie, și nici costurile cu sacii pentru ambalaje nu știe care sunt: „Eu nu știu dacă o să-mi scot vreodată pârleala cu afacerea ăstora. Eu am plătit 175 de lei, că mi-au cerut 85 de lei pe 30 de saci pentru ciob și încă 56 de lei pe 30 de saci pentru plastic. Plus sigiliile. 175 de lei pe lună, că nu îți dă voie să faci o comandă mai mică de 30 de saci. Mie cine-mi dă banii pe saci?”

Supărările unor consumatori

În ceea ce-i privește pe cumpărători, unii dintre aceștia s-au lovit de situații în care cumpărau produse la bax cu șase sticle sau doze cu diverse lichide pentru care se oprea garanția integral, însă, când voiau să returneze ambalajele, constatau că o parte dintre acestea nu aveau sigla RetuRO și, ca atare, nu își mai puteau recupera garanția și pentru ele.

O altă nemulțumire a românilor este legată de faptul că ambalajele SGR nu pot fi predate la orice oră, chiar dacă magazinele sunt deschise non-stop. Restricțiile au în vedere liniștea publică în intervalele orare 22:00-8:00 și 13:00-14:00, când sunt interzise zgomotele produse de persoanele care predau ambalajele sau chiar de automatele de reciclare. Regulile se aplică doar magazinelor din zonele locuite, nu și celor izolate.

Potrivit autorităților de mediu, colectarea ambalajelor reciclabile a crescut de la lună la lună, iar acest lucru se poate vedea și din graficele lunare ale returosgr.ro. Astfel, în luna iulie 2024, rata de returnare era de 63.17% pentru plastic, 60.03% pentru metal și 60.64% pentru sticlă. Prin comparație, în mai, rata de returnare a ambalajelor era de 33 %, pentru plastic, 24.64% pentru metal și 20.63% pentru sticlă.

Jumătatea plină a paharului

Pe de altă parte, Sistemul de garanție-returnare a devenit pentru mulți români o sursă de venit zilnic, câștigurile unora dintre ei fiind de sute de lei pe zi. „Ar fi între 5.000 şi 6.000 de români care astăzi pun o pâine pe masă datorită acestui sistem. Caută sticle prin oraş, prin coşuri stradale. Sticle care, în mod normal, ar fi ajuns la groapa de gunoi. Un cetăţean mi-a trimis o fotografie cu un proces-verbal pentru că a fost amendat de Poliţia Locală pentru că a scos un PET dintr-un coş”, transmitea ministrul Mediului, Mircea Fechet, revoltat că cei care scot PET-uri din coșurile de gunoi sunt amendați.

Potrivit unui studiu recent, șapte din zece români declară că returnează toate ambalajele cu garanție la punctele de colectare, ceea ce indică o adaptare rapidă la noul sistem.

Nu de puține ori pot fi văzuți oameni sărmani sau fără adăpost căutând ambalaje cu sigla SGR lăsate de alții și pe care le duc apoi la centrele de colectare, după care fac cumpărături cu banii astfel obținuți. Un ieșean a povestit în urmă cu câteva săptămâni că se trezea cu noaptea-n cap și pleca cu un căruț la „vânătoare” de ambalaje, dintr-un capăt în altul al orașului. „Să zicem că scot zilnic cam 100 lei din sticlele pe care le strâng. Nu e mult, dar nu e nici puțin. De cele mai multe ori cumpăr alimente cu banii pe care-i strâng într-o zi”, a mărturisit bărbatul, adăugând că cele mai „profitabile” sunt zonele de agrement.

De asemenea, SGR joacă un rol important în prevenirea poluării apelor și mediului, oferind un stimulent financiar consumatorilor pentru a returna ambalajele goale care să fie apoi reciclate. Astfel, pe lângă recompensele financiare obținute în urma returnării ambalajelor, un plus deloc de neglijat îl reprezintă efectele benefice pe care programul le-a avut asupra mediului înconjurător în cele opt luni de la implementare peste tot în țară, multe zone fiind acum mai curate și mai puțin poluate

Un exemplu elocvent este cel al Castelului Corvinilor din Hunedoara, unde apele umflate de ploile torențiale aduceau în zona de la poalele castelului mormane de PET-uri aruncate de localnici în amonte. „Am observat că acest fenomen nu se mai petrece, iar râul și malurile sale sunt acum mult mai curate, chiar și după ploi”, spuneau reprezentanții Castelului Corvinilor din Hunedoara.

Ce este RetuRO

Sistemul Garanție Returnare S.A. este o companie ce funcționează pe principiul „not for profit” – ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării ambalajelor de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR. Compania a fost creată de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Berarii României pentru Mediu (30%), Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) și Asociația Retailerilor pentru Mediu (20%) și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (20%).

RetuRO, administratorul SGR, funcționează cu finanțare exclusiv privată și are rolul de a asigura transparența asupra cantităților de ambalaje pentru băuturi puse pe piață și returnate de consumatori.

Sistemul de Garanție – Returnare a PET-urilor, sticlelor și cutiilor din aluminiu, inaugurat în România în 30 noiembrie 2023, este al doilea cel mai mare proiect de acest gen din Europa, după cel din Germania.

Foto: Inquam Photos / Simion Tataru

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW