Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Amenințări cu atac armat la adresa mai multor școli din Republica Moldova. „Poliția califică aceste acțiuni drept un atac hibrid, menit să debusoleze cetățenii și să creeze panică în societate”

By Preda Maria , in Republica Moldova Stirile zilei , at 8 decembrie 2023 Etichete: , , ,

Pe un canal de Telegram din Republica Moldova au apărut, joi noapte, mai multe amenințări cu atac armat la adresa mai multor instituții de învățământ din Republica Moldova. Inspectoratul General al Poliției Moldova îndeamnă la calm: „Îndemăm părinții și copiii să-și păstreze calmul, în contextul în care noaptea trecută s-au distribuit mai multe informații false pe un canal de Telegram anonim”, a declarat Poliția într-un comunicat oficial. 

Mesajele de amenințare postate pe canalul de Telegram erau însoțite și de fotografii ale unor arme și muniții. Conform comunicatului oficial, Poliția susține că fotografiile erau vechi și preluate de pe rețele de socializare.

În ultimele declarații oficiale, reprezentanții forțelor de poliție au caracterizat recentele acțiuni ca fiind parte a unui atac hibrid, o tactică rafinată și orchestrată cu scopul de a crea haos și de a genera neliniște în rândul cetățenilor. „Poliția califică aceste acțiuni drept un atac hibrid, menit să debusoleze cetățenii și să creeze panică în societate”, au transmis oficialii.

Atacul hibrid este caracterizat de o diversitate de forme și manifestări, inclusiv dezinformare, propagandă manipulativă, precum și intervenții cibernetice și acțiuni destinate să genereze panică și incertitudine în rândul cetățenilor.

„Toate instituțiile abilitate ale statului s-au autosesizat și au inițiat toate măsurile corespunzătoare. Poliția califică aceste acțiuni drept un atac hibrid, menit să debusoleze cetățenii și să creeze panică în societate. (…) Organele de drept întreprind toate acțiunile necesare pentru a elucida cine stă în spatele acestui canal și scopul exact al acestora”, se arată în comunicatul Inspectoratului General al Poliției Moldova.

 

Comentarii