Friday, December 3, 2021
Jurnalism corect


Amendament UDMR la proiectul de desființare a Secției Speciale: Dosarele aflate pe rolul SIIJ vor fi preluate de Parchetul General

By Matthew Garvey , in Justitie Politic Stirile zilei , at 14 aprilie 2021

Senatorul UDMR Zsolt Karoly a depus un amendament la proiectul de desființare a Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, ce prevede ca dosarele aflate pe rolul Secției Speciale să fie preluate de Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ).

De la data intrării în vigoare a prezentei legi, sunt de competența Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție infracțiunile săvârșite de judecători si procurori, inclusiv judecătorii şi procurorii militari şi cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii”, potrivit amendamentului depus de UDMR în Comisia juridică a Senatului.

Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul PÎCCJ ar urma să fie numiți prin ordin de procurorul general, cu avizul Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, se mai arată în amendamentul propus de UDMR.

Pentru a fi numiți în cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică, procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, să nu fi fost sancționați disciplinar, să aibă cel puțin gradul de parchet de pe lângă curte de apel, o vechime de cel puțin 10 ani în funcția de procuror sau judecător și să fi fost declarați admiși în urma unui concurs organizat de către comisia constituită în acest scop”, sunt cerințele pe care ar trebui să le îndeplinească un procuror pentru a fi încadrat la Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul PÎCCJ.

Comisia ce ar urma să aleagă, prin concurs, procurorii desemnați pentru Secția de urmărire penală și criminalistică va fi formată din doi procurori ai PÎCCJ, propuși de procurorul general, doi procurori din cadrul Inspecției Judiciare, desemnați de Plenul CSM, la propunerea procurorului general, și un formator din cadrul Institutului Național al Magistraturii.

Context

Proiectul pentru desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție (SIIJ) este dezbătut în Comisia juridică a Senatului, după ce a trecut de Camera Deputaților, cu amendamentul prin care magistrații pot fi trimiși în judecată cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

În plus, solicitarea de dezbatere, în procedură de urgență, a proiectului de lege pentru desființarea Secției Speciale, a fost aprobată, luni, în plenul Senatului.

CITEȘTE MAI MULTE AICI: INTERVIU Senator PNL: Nu văd un impediment ca proiectul de desființare a Secției Speciale să treacă de Senat cu amendamentul prin care magistrații pot fi trimiși în judecată cu avizul CSM

CITEȘTE MAI MULTE AICI: INTERVIU Robert Cazanciuc, despre „superimunitatea” magistraților: E vorba de o falsă garanție / Ce spune senatorul despre proiectul de modificare a legilor justiției

Sursă foto: Digi24

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW