Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ambasadorul României în SUA: Îndeplinim toate condițiile pentru Visa Waiver. Nu există şanse ca România să fie deraiată de la acest parcurs de aderare

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 10 octombrie 2024 Etichete: , , ,

Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, a subliniat miercuri că România va adera la programul Visa Waiver prin merite proprii și nu pe o cale secundară. El a precizat că țara noastră a îndeplinit toate cerințele necesare și nu există riscuri ca acest proces de eliminare a vizelor să fie deviat în următoarele luni.

”România nu intră în programul Visa Waiver pe uşa din spate, pe uşa din dos, ci intră pe uşa din faţă cu capul sus, pentru că am îndeplinit absolut toate condiţiile. Procesul de aderare a fost extrem de transparent şi de integru”, a spus Andrei Muraru în emisiunea România Politică de la Prima News.

Muraru a evidențiat că, în cadrul discuțiilor recente cu oficiali americani din Departamentul de Stat și Departamentul pentru Securitate Internă, aceștia au remarcat rapiditatea și succesul cu care România a respectat criteriile impuse. Oficialii americani au recunoscut că rareori au văzut o țară care să îndeplinească aceste condiții atât de eficient și cu un grad atât de ridicat de seriozitate.

”Ştiu, de multe ori suntem atât de ironici cu privire la potenţialul României şi atât de defetişti încât ne vine greu să credem acest lucru, dar acest lucru este adevărat. Când România are un plan şi are multă ambiţie şi determinare şi dorinţă, lucrurile se pot face cu foarte mult succes şi de acest lucru sunt foarte mândru şi de aceea vă spun şi asigur pe toţi interlocutorii mei că nu există şanse ca România să fie deraiată de la acest parcurs de aderare la programul de scutire de vize în următoarele luni”, a mai spus Muraru.

”În mod evident că unii vor fi tentaţi să rămână în America. Acest program de vize priveşte doar vizele pentru turism şi pentru afaceri”, a completat el.

Ambasadorul a adăugat că, odată cu eliminarea vizelor, este posibil ca unii români să fie tentați să rămână în Statele Unite, dar a reamintit că programul Visa Waiver se aplică doar pentru vizite de scurtă durată, fie pentru turism, fie pentru afaceri.

”Cel mai mare merit îl au chiar românii, care au contribuit în mod evident şi la numărul uriaş de vize care au fost emise în acest an. Până la sfârşitul lunii august, de exemplu, Ambasada Statelor Unite a emis din Bucureşti, prepun şi consulatele americane din afară, au emis aproape 70.000 de vize pentru cetăţenii români, cel mai mare număr din întreaga noastră istorie bilaterală”, a arătat ambasadorul.

De asemenea, Muraru a subliniat că succesul acestui demers nu poate fi atribuit unei singure persoane sau instituții. El a evidențiat colaborarea la nivel politic, menționând eforturile președintelui, premierului, miniștrilor de externe și de interne, dar și contribuția Coordonatorului Național pentru Visa Waiver și a comunității de afaceri, care au lucrat împreună în această direcție.

foto: pixabay

Comentarii