Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Ambasada SUA la București a emis o alertă de securitate privind amenințări care ar putea viza instituții religioase în acest weekend

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 11 octombrie 2024

Ambasada Statelor Unite ale Americii (SUA) la București a emis vineri, 11 octombrie, o alertă de securitate pentru cetățenii americani, avertizând asupra unor posibile amenințări ce ar viza „sinagogi, temple sau moschei din România”, în perioada 11-13 octombrie 2024.

Ambasada americană le-a recomandat cetățenilor să manifeste prudență sporită în apropierea lăcașurilor de cult și să evite aceste locuri pe cât posibil în acest interval.

Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis că nu are informații în acest sens, însă dat fiind contextul va menține o atenție sporită.

„În prezent, Serviciul Român de Informații nu are date și informații care ar putea conduce la solicitarea creșterii nivelului de alertă teroristă, dar ținând cont de contextul național de securitate și de evenimentele religioase care se întâmplă în acest weekend, Serviciul Român de Informații, cu structurile competente, și împreună cu toate celelalte structuri și instituții din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională va menționa o atenție sporită pentru prezervarea stării de securitate în România”, a spus Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvânt al SRI.

În acest weekend, la Iași, se așteaptă să participe sute de mii de pelerini la pelerinajul organizat în onoarea Sfintei Parascheva.

Evenimentul, care are loc anual în jurul datei de 14 octombrie, atrage un număr foarte mare de credincioși din toată țara și chiar din străinătate.

Conform estimărilor din acest an, aproximativ 250.000 – 300.000 de persoane sunt așteptate să ajungă la Iași pentru a se închina la moaștele sfintei, expuse în fața Catedralei Mitropolitane

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW