Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ambasada Germaniei susține formarea unor „rețele” de apărători ai drepturilor omului, formate din comunitățile de romi


Ambasada Germaniei în România a anunţat că susţine proiectul „The Roma League of Human Rights Defenders“ al organizaţiei neguvernamentale Asociaţia Platforma Civică Aresel şi Roma Education Fund. Proiectul se va derula până la finalul acestui an, va beneficia de o finanţare totală de 98.000 euro şi urmăreşte construirea unei reţele de 30 de apărători ai drepturilor omului din comunităţile de romi, care să presteze activităţi educaţionale şi de sprijin la faţa locului, în cadrul comunităţilor din întreaga ţară.

Coordonarea, colectarea şi evaluarea rezultatelor va avea loc la Bucureşti, mai arată comunicatul de presă al Ambasadei Germaniei la Bucureşti, remis marţi pentru News.ro.

Conform sursei citate, elementele principale ale proiectului sunt accesul cu drepturi egale la educaţie, egalitatea de gen şi realizarea de programe de pregătire şi formare. Ambasada Germaniei finanţează proiectul la nivel national cu o sumă totală de 98.000 de euro.

Proiectul se va derula până la sfârșitul anului 2023

Contractul de finanţare a fost semnat, luni, de către ambasadorul Dr. Peer Gebauer şi Adrian-Eugen Tudor, preşedintele organizaţiei neguvernamentale Aresel.

Proiectul se va derula până în decembrie 2023 şi va fi coordonat de Aresel şi Roma Education Fund cu susţinerea Ambasadei Germaniei la Bucureşti.

„Participarea egală a tuturor grupurilor ne face societăţile mai puternice. De aceea mă bucur că putem susţine un proiect care să ajute la sprijinirea şi consolidarea comunităţilor de romi din întreaga ţară. Doar cine îşi cunoaşte propriile drepturi, le poate şi apăra, creându-şi, astfel, liber şi independent, drumul în viaţă”, a afirmat ambasadorul Peer Gebauer, potrivit sursei menţionate.

La rândul său, preşedintele Aresel Adrian-Eugen Tudor a explicat că proiectul este necesar, în contextul în care sunt mulţi romi care se confruntă cu o serie de situaţii discriminatorii în România.

„Mulţi romi se confruntă cu situaţii discriminatorii în numeroase domenii, fie că e vorba de accesul la servicii de sănătate, accesul pe piaţa muncii sau la educaţie. În afară de asta, ei nu dispun decât de posibilităţi limitate de a influenţa deciziile politice care îi vizează. Prin acest program de formare a primilor 30 de apărători ai drepturilor omului, vom putea pune bazele unei mai bune înţelegeri a propriilor drepturi şi astfel şi pentru posibilităţi de acces cu drepturi egale”, a mai spus Adrian-Eugen Tudor, potrivit sursei amintite.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW