Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Alianța Dreapta Unită: USR, PMP și Forța dreptei fac front comun pentru PE. Cătălin Drulă: Dreapta Unită e alternativa la corupţia PSD-PNL / Care este programul alianței

By Preda Maria , in Politic Stirile zilei , at 28 ianuarie 2024 Etichete: , , , ,

Comitetul politic al USR a aprobat programul electoral și lista pentru alegerile din Parlamentul European din iunie, consolidând alianța cu PMP și Forța Dreptei sub numele de Dreapta Unită. Președintele USR Cătălin Drulă a afirmat că Dreapta Unită „e alternativa la corupţia PSD-PNL, e forţa politică pregătită să câştige alegerile şi să modernizeze România”. Cele trei formațiuni politice au prezentat astăzi structura listei comune pentru PE și programul alianței Dreapta Unită, într-un eveniment comun. 

USR, PMP și Forța Dreptei au făcut publică structura listei lor comune pentru alegerile europarlamentare și programul prin care vor să transforme România într-o țară „ca afară”; programul vizează să aducă România pe drumul modernizării și să ofere cetățenilor drepturi comparabile cu cele ale altor state din UE.

Drulă vrea să construiască o alternativă de dreapta puternică

Le mulţumesc colegilor din Comitetul Politic pentru votul de astăzi. Suntem hotărâţi să construim o alternativă de dreapta puternică la guvernarea coruptă PSD-PNL. Le mulţumesc lui Eugen şi Ludovic pentru deschiderea şi înţelepciunea pe care au avut-o pe parcursul discuţiilor pe care le-am avut în ultimele luni ca să construim această alianţă. Ne uneşte astăzi dorinţa de a construi o forţă politică pregătită să câştige alegerile, să dea o nouă guvernare şi să modernizeze România. Vrem o Românie puternică în Uniunea Europeană. Iar o Românie puternică în Europa este o Românie liberală, deschisă şi modernă. Acesta este angajamentul pe care ni-l luăm în faţa alegătorilor. Că vom schimba România şi o vom transforma într-o ţară modernă. Asta îmi doresc pentru băieţii mei. De-asta m-am întors în România. De-asta am intrat în politică”, a transmis liderul USR.

La eveniment au fost prezenți și Eugen Tomac, liderul PMP, dar și Ludovic Orban, președintele Forța Dreptei.

2024 este anul schimbării pentru România, iar prin alianţa Dreapta Unită vom lupta cu toată forţa împotriva PSD şi PNL, două partide care nu cunosc altceva în afară de minciună, demagogie şi manipulare. Cred cu tărie că românii aşteaptă această alianţă de ceva timp, pentru că au nevoie de o alternativă, au nevoie să ştie că se poate trăi într-o Românie europeană şi modernă, care pune preţ pe munca cinstită, pe responsabilitatea faţă de banul public, pe predictibilitate şi meritocraţie. Vom lupta de la egal la egal cu PSD şi PNL, să câştigăm alegerile europarlamentare, să fim cei mai buni la locale, să obţinem cele mai multe mandate în viitorul parlament şi să trimitem un adevărat preşedinte de Dreapta la Cotroceni!”, a declarat Eugen Tomac.

Ludovic Orban a declarat că România are nevoie de „oameni cu scaun la cap, nu de oameni care fac spectacole de circ”: „România are nevoie de seriozitate, România are nevoie de profesionalism, România are nevoie de oameni cu scaun la cap, nu de oameni care fac spectacole de circ în momentul în care îi întrebi de soluţii care stau în picioare. Alianţa Dreapta Unită este cea care se va dovedi că este altceva, o soluţie de o calitate cu mult mai bună decât sunt în stare să ofere, în mod direct, PSD şi PNL sau, în mod indirect, prin pseudo-opoziţia AUR”.

Programul în 12 puncte al Dreptei Unite

„1. România, cu adevărat în Schengen

2. Un trai european pentru români. Stabilitate economică prin trecerea la Euro, prosperitate prin industrializare, comerţ şi inovare

3. Reforma statului şi anticorupţia vor continua

4. Democraţie, drepturi fundamentale şi stat de drept – apărăm Uniunea împotriva derapajelor iliberale chiar la noi acasă

5. Sănătate şi Educaţie pentru români la standarde europene

6. Fonduri UE pentru modernizarea României, cheltuite mai eficient şi cu impact mai mare

7. Agricultură şi clasa de mijloc din rural – aducem finanţarea pentru fermele de familie la nivel european

8. Unirea cu Moldova în Uniunea Europeană

9. Ne asumăm rolul de ţară mare – contribuţia României la reforma UE

10. Apărăm drepturile românilor lucrători în Europa la venituri şi pensii decente

11. O Europă prosperă cu un mediu curat

12. Armatele europene, mai bine integrate în NATO şi mai bine pregătite să răspundă împreună provocărilor”.

 

Lista comună și programul electoral au primit au fost votate cu 235 de voturi „pentru”, 6 „contra” și 15 abțineri. Dreapta Unită își propune ca printr-un vot masiv al românilor să consolideze poziția țării ca membru activ și influent al UE.

Sursă foto: Dreapta Unită

Comentarii