Alexandru Cumpănașu, singurul român care a beneficiat de protecția Jandarmeriei în 2019
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Alexandru Cumpănașu, a fost singurul român care a beneficiat de protecția Jandarmeriei în acest an, potrivit răspunsului transmis de ministrul de Interne, Marcel Vela, deputatului PNL Florin Roman.
„În urma solicitării persoanei la care faceți referire în întrebare, pentru asigurarea protecției ca urmare a existenței unor amenințări iminente de natură a-i pune în pericol viața și integritatea corporală, în conformitate cu art. 19, alin. (2) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că „La solicitarea persoanelor fizice sau juridice, în situații care nu suferă amânare, la propunerea inspectorului general. ministrul afacerilor interne poate aproba asigurarea temporară a protecției unor persoane, obiective, bunuri, valori și transporturi speciale, altele decât cele stabilite prin hotărârea Guvernului, în condițiile legii”, i s-au asigurat temporar măsuri de protecție, cu efective specializate din cadrul Jandarmeriei Române”, se arată în documentul trimis de Marcel Vela drept răspuns deputatului PNL Florin Roman.
De asemenea, ministrul de Interne a precizat că „în cursul anului 2019 a fost primită o singură solicitare privind asigurarea temporară a protecției, aceasta fiind cea a domnului Cumpănaşu Alexandru.”
Răspunsul integral al Ministerului de Interne, aici.
Sursă foto: Facebook
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More Info here to that Topic: mainnews.ro/alexandru-cumpanasu-singurul-roman-care-a-beneficiat-de-protectia-jandarmeriei-in-2019/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/alexandru-cumpanasu-singurul-roman-care-a-beneficiat-de-protectia-jandarmeriei-in-2019/ […]
… [Trackback]
[…] There you will find 18498 more Information on that Topic: mainnews.ro/alexandru-cumpanasu-singurul-roman-care-a-beneficiat-de-protectia-jandarmeriei-in-2019/ […]