Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Alegeri prezidențiale și referendum în R. Moldova. Întreaga lume aşteaptă să vadă ce mesaj îi transmit moldovenii lui Putin, într-un dublu scrutin devenit simbolul confruntării între Occident şi Rusia

By news.ro , in Republica Moldova Stirile zilei , at 20 octombrie 2024

Moldovenii sunt chemaţi duminică să decidă dacă aderarea la UE ar trebui să fie considerată un obiectiv strategic în Constituţia ţării, o măsură care ar îndepărta şi mai mult fosta republică sovietică de Rusia din punct de vedere politic. Referendumul privind UE coincide cu alegerile prezidenţiale din Moldova, unde liderul pro-occidental al ţării, Maia Sandu, candidează pentru un al doilea mandat împotriva unui grup de candidaţi, în majoritate pro-Kremlin. Ambele scrutine au loc pe fondul amestecului Rusiei, spun autorităţile, care au prezentat inclusiv dovezi de cumpărare de voturi, dezinformare şi încercări de destabilizare, chiar dacă Moscova a negat acuzaţiile.

Scrutinul se deschide la ora 7:00 şi se închide la ora 21.00 în cele 2.221 de secţii de vot, unde sunt aşteptaţi la urne 3,3 milioane de alegători. În timp ce în Chişinău sunt peste 300 de secţii de vot, 30 de secţii sunt pentru regiunea transnistreană, iar în diaspora sunt organizate 234 de secţii de vot. În premieră, în unele ţări s-a putut vota prin corespondenţă. În România, se poate vota în 16 secţii, dintre care trei în Bucureşti.

Nu vor exista sondaje de tip exit-poll, iar rezultatele vor fi disponibile în timp real, pe măsură ce se numără voturile.

Potrivit agora.md, 2061 de observatori naţionali şi internaţionali vor monitoriza desfăşurarea alegerilor. Observatorii acreditaţi de Comisia Electorală Centrală (CEC) reprezintă atât asociaţii din ţară, cât şi misiuni diplomatice străine sau autorităţi electorale internaţionale, inclusiv OSCE, Parlamentul European şi Consiliul Europei.

ÎN LUMINA REFLECTOARELOR

Sunt puţine ocaziile când mica ţară de peste Prut a avut parte de atâta mediatizare internaţională ca acum. Din Asia şi până în Statele Unite, bineînţeles trecând prin Europa, presa mainstream a relatat despre alegerile şi referendumul din Republica Moldova, explicându-i mizele. Este un dublu scrutin spre care priveşte toată lumea, pentru că este un test şi poate da măsura curajului unei ţări mici de a opune rezistenţă unui lider care a dat peste cap vieţile a milioane de oameni în statul vecin, Ucraina, din cauza ambiţiilor teritoriale şi a orgoliului său imperialist.

„Moldova îşi joacă destinul său european pe fondul cumpărării voturilor, dezinformării şi mitei electorale orchestrate de Moscova. Iar preşedinta Maia Sandu candidează pentru realegere pe fondul unor tensiuni ridicate şi al acestui război hibrid cu Rusia. Va fi o zi cu dublă importanţă pentru Moldova, una dintre cele mai sărace ţări din Europa, situată între România şi Ucraina. Duminică, Maia Sandu, un lider hotărât proeuropean şi prima femeie aleasă preşedinte al Republicii Moldova, va afla dacă va fi realeasă, într-un moment în care campania electorală a fost subminată de acuzaţii de ingerinţă rusă. Dar, în aceeaşi zi, va avea loc şi un referendum privind UE. Mai mult ca niciodată, Moldova este faţă în faţă cu destinul său european”, scrie, de pildă, publicaţia elveţiană Le Temps.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, Maia Sandu, în vârstă de 52 de ani, se află în centrul atenţiei. La sfârşitul anului 2020, ea i-a succedat pro-rusului Igor Dodon, iar Moldova, care priveşte acum tot mai mult spre Bruxelles, a obţinut oficial statutul de ţară candidată la aderarea la UE în iunie 2022, la patru luni după depunerea cererii. Negocierile de aderare au fost deja deschise în luna iunie a acestui an.

Pentru preşedinta Maia Sandu, aderarea la UE este cheia pentru a proteja ţara de Rusia. Ea îi conduce detaşat în sondaje pe ceilalţi 10 contracandidaţi, fiind cotată cu circa 35 la sută din voturi, faţă de 9 la sută următorul clasat, Alexandr Stoianoglo, în timp ce proporţia indecişilor era destul de ridicată în ultimul sondaj – 28 la sută. Teoretic, ar exista şanse să fie aleasă din primul tur de scrutin. Dacă nu, al doilea tur se va organia la 3 noiembrie.

În ceea ce priveşte referendumul, întrebarea adresată alegătorilor este următoarea: „Susţineţi modificarea Constituţiei în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?” Prin urmare, consultarea populară are ca obiectiv modificarea Constituţiei. În timp ce diverse sondaje de opinie din ultimele luni arată că majoritatea moldovenilor susţin aderarea la UE, locuitorii din regiunile predominant rusofone, cum ar fi nordul sau Găgăuzia în sud, preferă în continuare legături mai strânse cu Rusia decât aderarea la UE.

De la declararea independenţei faţă de Uniunea Sovietică în 1991, Moldova s-a străduit să se elibereze de influenţa Rusiei şi să prospere economic. O parte semnificativă a forţei sale de muncă a migrat în străinătate pentru oportunităţi economice, golind satele şi lăsând în urmă o populaţie tot mai îmbătrânită. Mulţi dintre cei 2,6 milioane de locuitori ai ţării încă depind de agricultură, de pensii modeste sau de salarii cu mult sub cele din restul Europei pentru a-şi asigura traiul.

Cam atâţi locuitori se estimează oficial că au rămas în ţară, 2,6 milioane de oameni, în timp ce pe listele electorale au rămas înscrişi peste 3,3 milioane de alegători, ceea ce ar putea fi o problemă în condiţiile în care pentru validarea referendumului este nevoie de o participare de 33 la sută, adică în jur de un milion de persoane.

De asemenea, Moscova continuă să sprijine Transnistria, republica separatistă din estul Moldovei, unde Kremlinul menţine aproximativ 1.500 de soldaţi şi unde un conflict îngheţat persistă de peste trei decenii.

INTERFERENŢA RUSIEI

Kremlinul a ameninţat în mod deschis Moldova în numeroase ocazii, făcând paralele între aceasta şi Ucraina, şi a alimentat neliniştea politică prin finanţarea unor politicieni favorabili Rusiei care plătesc protestatari pentru a milita împotriva guvernului pro-occidental al Moldovei.

Ca răspuns la agresiunea Moscovei, Moldova a expulzat zeci de diplomaţi ruşi şi membri ai personalului ambasadei, a încercat să blocheze numeroase canale media pe care autorităţile moldovene le acuză că răspândesc propagandă rusă şi chiar şi-a închis pentru scurt timp spaţiul aerian, în februarie 2023, din cauza a ceea ce guvernul Sandu a descris drept o tentativă de lovitură de stat.

Dincolo de dezinformare, diviziunile din cadrul societăţii moldoveneşti sunt reale şi se manifestă în războaie culturale care cuprind o serie de subiecte. În luna martie a anului trecut, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o lege prin care limba română a devenit singura limbă oficială a ţării, ceea ce a provocat reacţii negative din partea grupurilor de opoziţie pro-ruse, care au încercat să perturbe procedurile. De asemenea, zeci de preoţi au părăsit Biserica Ortodoxă susţinută de Rusia pentru Biserica Ortodoxă Română, în timp ce preoţii pro-ruşi au făcut jocurile Moscovei.

Subiectul „Situaţia din Republica Moldova” apare recurent pe ordinea de zi a briefingului săptămânal de presă pe care îl susţine purtătoarea de cuvânt a MAE de la Moscova, Maria Zaharova. În multiple rânduri, aceasta a criticat dur cursul prooccidental al conducerii de la Chişinău, acuzând-o că vrea să anexeze ţara la România.

În campania electorală, Rusia şi reprezentanţii săi locali au încercat să împiedice un vot „Da” la referendumul privind aderarea la UE prin cumpărarea de voturi şi o campanie sofisticată de dezinformare. Inclusiv sâmbătă, în ajunul votului, au apărut în mediul online şi pe reţelele sociale mesaje false despre referendum şi alegerile prezidenţiale, unele părând să fi fost trimise tocmai din Indonezia. Pe de altă parte, poliţia a anunţat că a făcut două arestări în urma unei investigaţii jurnalistice care dovedea modul în care oligarhul fugar Ilan Şor, aflat la Moscova, cumpără voturi şi corupe alegătorii din R. Moldova.

La începutul acestei luni, şeful poliţiei naţionale, Viorel Cernăuţanu, a afirmat că reţeaua lui Şor a mituit peste 130 000 de moldoveni pentru a vota împotriva referendumului şi în favoarea candidaţilor afiliaţi Kremlinului. Numai în septembrie, a spus el, aproximativ 15 milioane de dolari au fost transferaţi în conturi deschise la Promsviazbank din Rusia. În aprilie, oficialii aeroportului din Chişinău confiscaseră echivalentul unui milion de dolari în numerar de la membri ai opoziţiei pro-ruse care se întorceau prin Armenia de la o adunare din Moscova.

Oligarhul fugar Ilan Şor, care a fost condamnat în contumacie la 15 ani de închisoare anul trecut pentru rolul său în dispariţia unui miliard de dolari din sistemul bancar al Moldovei, s-a oferit deschis Telegram să plătească alegătorii care îi conving pe alţii în secţiile de votare să se pronunţe împotriva referendumului, oferindu-le un bonus dacă majoritatea persoanelor din secţia lor de votare aleg „Nu”.

Watchdog MD, un grup de reflecţie din Republica Moldova care monitorizează dezinformarea, a identificat aproximativ 200 de teme distincte promovate de sursele de dezinformare legate de Rusia cu privire la referendum. Unele dintre acestea includ promovarea zvonurilor conform cărora toate terenurile arabile din Moldova vor fi vândute străinilor, bisericile care au legături cu ortodoxia rusă vor fi închise, Moldova va fi forţată să se alăture efortului de război din Ucraina, vorbitorii de limbă rusă vor fi marginalizaţi, Moldova se va uni cu România şi va fi introdusă în programele şcolare educaţia obligatorie care promovează drepturile LGBTQ+.

Un eşec al Maiei Sandu de a câştiga preşedinţia sau o realegere ezitantă, precum şi o prezenţă scăzută la referendum ar fi interpretate ca o negare a eforturilor autorităţilor în drumul către UE şi i-ar energiza pe susţinătorii Rusiei în perspectiva alegerilor parlamentare din 2025, a căror miză este, poate, şi mai importantă. Pentru tabăra pro-europeană, acest vot dublu pare, prin urmare, să aibă valoarea unui „totul sau nimic”, lucru pe care Maia Sandu l-a tot subliniat în timpul campaniei electorale. „Fiecare generaţie are misiunea sa, iar cei care au venit înaintea noastră au luptat pentru libertatea lor, pentru limba lor şi pentru independenţă”, le-a spus ea susţinătorilor săi adunaţi în faţa Operei din Chişinău luna trecută. „Misiunea noastră va fi de a câştiga pacea şi prosperitatea şi de a integra Moldova în familia europeană”, a punctat ea.

Foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW