Al doilea dosar privind tragedia de la Colectiv, cel în care era vizat fostul ministru Nicolae Bănicioiu, clasat de Parchetul general
Procurorii de la Parchetul general al clasat al doilea dosar penal privind tragedia din clubul Colectiv, cel care a vizat cercetarea condițiilor în care au avut loc procedurile instituționale și medicale, inclusiv cele referitoare la transferul răniților și efectul infecțiilor nosocomiale asupra acestora, relatează Hotnews.ro.
64 de oameni au murit în urma tragediei din Colectiv, petrecută în noaptea zilei de 30 octombrie 2025. Aproximativ jumătate dintre victime nu au pierit în incendiul care a mistuit clubul, ci ulterior în spitalele în care ar fi trebuit să fie tratați.
În loc să le ofere cele mai bune condiții pentru a rămâne în viață, liderii politici de la acea vreme și directorii principalelor unități sanitare din București au hotărât că mai presus de toate este imaginea instituțiilor pe care le reprezintă. Prin urmare, autoritățile responsabile au refuzat zile la rând transferul răniților în străinătate, sub pretextul că România avea toate cele necesare.
„Nu avem nevoie de nimic în acest moment. Medicii noştri pot gestiona situaţia. Din Franţa şi Germania, din foarte multe părţi, am primit astfel de solicitări. (…) Momentan, noi ne descurcăm foarte bine, iar medicii noştri pot face faţă cu brio oricărei situaţii”, a declarat Nicolae Bănicioiu, în 2015, la câteva zile după tragedie, potrivit Europa Liberă.
Și nu, România nu avea toate cele necesare. Sub perdeaua de fum a declarațiilor politice se ascundea o realitate mult mai crudă, cea a infecțiilor nosocomiale dobândite în spitale, cele care au și dus la decesul multora dintre victime. O anchetă realizată de Gazeta Sporturilor a scos la iveală că acestea au fost cauzate de diluarea dezinfectanților. Mai exact, firma Hexi Pharma îndoia cu apă substanțele care ar fi trebuit să distrugă virușii din spitale. Patronul societății, Dan Condrea, s-a sinucis, în timp ce două directoare au scăpat de pedeapsă după ce acuzațiile s-au prescris.
Nici cei care au hotărât de la sine putere că România are tot ce trebuie pentru a tratat un număr așa de mare de victime în stare deosebit de gravă nu vor răspunde penal. Procurorii de la Parchetul general, cel care deschisese un dosar penal în acest sens, au clasat ancheta luna trecută.
La rândul său, fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, cel în responsabilitatea căruia era verificarea modului în care funcționează clubul Colectiv, a fost achitat printr-o cale extraordinară de atac, după ce a petrecut 1 an și o lună în spatele gratiilor. Acum este primar al Sectorului 5, funcție pe care se pregătește să o lase moștenire fiului său.
Tatăl lui Alex Hogea, victimă la Colectiv: „Un alt verdict halucinant”
În opinia Narcis Hogea, tatăl lui Alex Hogea, una dintre victimele acestei tragedii, concluzia procurorilor este halucinantă.
„După aproape 9 ani de la moartea fiului meu, Alexandru, mă aflu din nou în Viena. În orașul care a fost locul ultimelor zile din viața lui. Locul care ar fi trebuit să-i ofere o șansă, dar în care a ajuns prea târziu. Printr-o ironie a sorții, fiind azi aici, chiar în Palatul Justiției, am primit un alt verdict halucinant din partea reprezentanților legii din România – Ordonanța de clasare a dosarului Colectiv 2.
În acest Palat al Justiției, unde ar trebui să simți greutatea fiecărui cuvânt rostit în numele dreptății, am deschis acel document care mi-a zdrobit ultimele speranțe. România a decis că nu s-a încălcat nicio lege în acele zile, când tineri răniți într-un accident stupid în care corupția a avut cel mai important cuvânt nu au primit nici șansa de a se salva în spitale, după ce au reușit să supraviețuiască focului”, a scris Narcis Hogea, pe Facebook.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii