Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Şase agenţi ai Poliției de Frontieră Giurgiu au primit condamnări definitive pentru infracțiunea de luare de mită

By Florea Eva , in Stirile zilei , at 2 februarie 2024

Șase agenți de poliție de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, au fost condamnați definitiv la 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Potrivit MAI, Curtea de Apel București a respins apelurile declarate.

„La data de 29.01.2024, Curtea de Apel București a respins apelurile declarate de 5 inculpați, la data săvârșirii faptelor agenți de poliție de frontieră în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, împotriva unei sentințe penale de condamnare pronunțată de Tribunalul Giurgiu, menținând pedepsele de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, aplicate de instanța de fond, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.”

De asemenea, a mai fost condamnat un alt inculpat, la data săvârşirii faptei, tot poliţist de frontieră, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Din anchetă reiese că, în decursul anului 2019, cei 6 agenți de poliție de frontieră au solicitat și primit sume variate, între 20 și 30 de euro, de la șoferii vehiculelor care au traversat frontiera prin Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în România. Aceste sume de bani erau legate de îndeplinirea, neîndeplinirea, accelerarea sau întârzierea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

„Pentru a-i determina  pe conducătorii auto să le ofere sume de bani sau foloase materiale, poliţiştii de frontieră invocau diverse nereguli constatate la documentele persoanelor şi autovehiculelor, lipsa unor autorizaţii și documente de însoţire a mărfurilor, situații faptice ce ar fi atras, în mod  implicit, efectuarea unor verificări suplimentare în punctul de frontieră, descărcarea, inventarierea şi chiar confiscarea mărfurilor transportate, verificarea amănunţită a pasagerilor şi aplicarea unor sancţiuni contravenţionale”, conform anchetatorilor.

 

Foto: Poliția de Frontieră Română

Comentarii