Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Administraţia americană va avea o strategie de lucru cu Aliaţii privind regiunea Mării Negre

By news.ro , in Stirile zilei , at 24 decembrie 2022 Etichete: , , ,

Pentru prima dată, Administraţia americană va avea o strategie de lucru cu Aliaţii privind regiunea Mării Negre, a decis Congresul SUA, conform Ambasadei României la Washington, care precizează că Legea care conţine această prevedere merge la promulgare la preşedintele Statelor Unite.

Congresul SUA a adoptat Legea Omnibus privind alocările bugetare aferente anului fiscal 2023. Printre prevederile acesteia se regăseşte solicitarea legislativului american ca, în 6 luni de la promulgarea legii, Secretarul de Stat al SUA împreună cu şefii altor agenţii federale relevante să prezinte Congresului o strategie de lucru cu aliaţii NATO din regiunea Mării Negre, pentru aprofundarea relaţiilor economice, consolidarea asistenţei economice şi de securitate pentru statele din regiune, inclusiv prin sprijinirea eforturilor pentru creşterea rezilienţei democratice”, anunţă reprezentanţa diplomatică într-un comunicat.

Prevederea legislativă, introdusă de un grup bipartizan de membri marcanţi ai Congresului american, a trecut cu susţinerea ambelor partide din Congres.

Sursa foto: Forțele Navale Române

Comentarii