Activitatea Compartimentului de Primiri Urgențe al Spitalului din Filiași, suspendată după ce un pacient a fost confirmat cu coronavirus/ 23 de medici și personal au fost plasați în izolare la domiciliu
Activitatea Compartimentului de Primiri Urgențe al Spitalului din Filiași a fost suspendată, după ce un pacient care s-a dus la consult a fost confirmat cu coronavirus. 23 de cadre medicale și personal au fost plasate în izolare la domiciliu pentru 14 zile.
”Un pacient al Compartimentului de Primiri Urgenţe al Spitalului Filieşenilor, în vârstă de 67 ani, a fost transferat în cursul serii de 18.03.2020 la Spitalul Clinic de Boli lnfecţioase si Pneumoftiziologie „Victor Babeş” Craiova în urma confirmării testului pentru COVID-19. Imediat a fost declanşată ancheta epidemiologică şi s-a stabilit că acesta a stat internat în Compartimentul pentru Primiri Urgenţe, pe circuitul special amenajat pentru aceste situaţii”, a transmis, miercuri seară, Prefectura Dolj.
Potrivit sursei citate, au fost prelevate 23 de probe de la cadre medicale și personal CPU al Spitalului Filieșenilor, urmâd ca acestea să rămână în izolare la domiciliu pentru 14 zile.
”Prin urmare, activitatea Compartimentului pentru Primiri Urgenţe va fi suspendată în această perioadă, iar în cursul serii a fost efectuată dezinfecţia întregului spaţiu în care funcţionează acest compartiment”, a mai transmis Prefectura Dolj.
Inquam photos/ Virgil Simionescu
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More here to that Topic: mainnews.ro/activitatea-compartimentului-de-primiri-urgente-al-spitalului-din-filiasi/ […]
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/activitatea-compartimentului-de-primiri-urgente-al-spitalului-din-filiasi/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/activitatea-compartimentului-de-primiri-urgente-al-spitalului-din-filiasi/ […]