Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Accesul în stațiile de metrou va fi restricționat în caz de aglomerație. Decizia anunțată de Metrorex

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 9 octombrie 2020

Noi măsuri pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. Metrorex a anunțat vineri că, în eventualitatea în care se va crea aglomerație, călătorii vor fi îndrumați prin stația de amplificare și de către agenții de pază să nu acceseze stațiile de metrou până la remedierea situației. 

Decizia anunțată de Metrorex vine în contextul în care în această săptămână două incidente au făcut ca trenurile de metrou să întârzie, ceea ce a dus la formarea de aglomerație în stații.

Comunicatul transmis de Metrorex

Metrorex informează că, în contextul evoluţiei riscului de îmbolnăvire cu COVID 19, dar și a urgențelor medicale înregistrate în 07.10.2020, astăzi, 09.10.2020, la sediul Metrorex a avut loc o întâlnire la care au participat reprezentanţi ai Brigăzii de Poliţie pentru Transport Public, cei ai Poliţiei Metrou, ai firmelor de pază la metrou, precum şi reprezentanţii Metrorex.
În cadrul întâlnirii s-a evaluat modul de acționare existent, astfel:
a) Se acționează zilnic, în schimburi, cu 24 de agenți de poliție, 12 echipe mixte poliție/ jandarmi, cu două echipe în ținută civilă, acordându-se aproximativ 50/60 de sancțiuni zilnice;
b) Având în vedere evoluția pandemiei Covid 19, s-au făcut demersuri pentru suplimentarea numărului de jandarmi;
c) În cele 63 de stații de metrou acționează zilnic 320 de agenți de pază în trenurile de metrou și stații, fiind constituite inclusiv 10 patrule mobile;
Față de situațiile de urgență înregistrate, se fac demersuri la ISUB-IF pentru realizarea unor întâlniri care să clarifice procedurile de intervenție ale acestora.
De asemenea, s-au discutat posibilitățile în ceea ce privește colaborarea cu Polițiile Locale de la nivelul Municipiului București, urmând a se solicita o întâlnire, raportat la posibilitățile acestora de a asigura sprijin la gurile de acces de metrou, în situații de urgență;
S-a actualizat modul de acționare în ceea ce privește aplicarea procedurilor de comunicare în situații de urgență pe fluxul informațional METROREX – Poliția Metrou, respectiv firme de pază – METROREX și firme de pază – Poliția Metrou.
Astfel, în situațiile de urgență, până la prezentarea forțelor de Poliție, controlorii de acces și agenții de securitate vor îndruma călătorii, prin anunțuri la stația de sonorizare, respectiv prin recomandări verbale, să nu acceseze stațiile de metrou până la reglementarea situației.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *