Saturday, December 14, 2024
Jurnalism corect


PSD vrea un vot rapid pentru abrogarea recursului compensatoriu și anularea pensiilor speciale

By Tudor Alexandru , in Justitie Stirile zilei , at 2 decembrie 2019 Etichete: , , , ,

PSD susține abrogarea legii recursului compensatoriu, după ce legea a fost adoptat în timpul guvernării social democrate. Partidul Social Democrat a cerut în ședința, de luni, a Biroului Permanent, ca abrogarea recursului compensatoriu și anularea legii pentru pensiile speciale să fie puse în dezbatere rapidă, urmând ca miercuri să ajungă la votul final din Camera Deputaților.

PNL a anunțat recent că Guvernul își va angaja răspunderea pe abrogarea recursului compensatoriu.

Abrogarea recursului compensatoriu va fi dezbătută, marți, în Comisia Juridică, urmând ca miercuri să ajungă în Camera Deputaților pentru votul final.

“Am propus chiar eu introducerea pe ordinea de zi a legii abrogării recursului compensatoriu astăzi. Mâine va fi dezbătută în Comisia Juridică a Camerei Deputaților, iar dacă lucrurile sunt în regulă, miercuri la plen sunt toate șansele ca această lege să fie adoptată. Vă reamintesc că PSD are o nouă conducere și are o nouă abordare privind justiția.

Zilele trecute ministrul justiției din PNL a anunțat că nu poate fi abrogat. Astăzi înțeleg că miniștrii susțin că poate fi abrogată această lege. Domnul Ciolacu susține acest punct de vedere. Sper ca Guvernul Orban să găsească soluțiile la problemele pentru care putem fi sancționați. Trebuie să ne amintim că a fost inițiativa Guvernului tehnocrat”, a declarat Alfred Simonis, liderului grupului deputaților PSD.

În ceea ce privește eliminarea pensiilor speciale, proiectul de lege va fi discutat, mâine, în Comisia de Buget, pentru ca ulterior, miercuri, să primească votul final din Cameră.

Camera Deputaților este forul decizional. Pentru ca aceste două proiecte de lege să intre în vigoare, acestea trebuie să primească semnătura președintelui Klaus Iohannis și să fie publicate în Monitorul Oficial.

Eliminarea pensiilor speciale

Proiectul de lege pentru eliminarea pensiilor speciale a fost depus în Parlament de USR, în mai 2017. Inițiativa a fost respinsă de Senat în martie anul trecut și în prezent se află în Camera Deputaților, care este forul decizional. Propunerea USR nu vizează și eliminiarea pensiilor speciale ale militarilor și a magistraților.

Propunerea legislativă prevede, prin abrogarea sau modificarea unor articole de lege din mai multe acte normative care reglementează activitatea mai multor categorii de persoane, eliminarea, după cum este stipulat şi în titlul proiectului, a „pensiilor de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, poliţişti, funcţionari publici cu statut special, funcţionari publici parlamentari, membrii corpului diplomatic şi consular al României, membrii Curţii Constituţionale şi personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România”.

Abrogarea recursului compensatoriu

Legea privind recursul compensatoriu (legea 169/2017), act normativ adoptat în 2017 de majoritatea PSD-ALDE-UDMR, a presupus ca deținuții care își executau pedeapsa în condiții improprii să fie eliberați condiționat, iar cei care și-au ispășit condamnarea, să fie despăgubiți.

Până acum au beneficiat de această lege aproape 20 000 de deținuți.

În februarie 2019, PNL a depus în Parlament o inițiativă de abrogare a legii privind recursul compensatoriu. Proiectul a fost respins în iunie anul acesta de Senat, iar acum se află în Camera Deputaților, forul decizonal.

Legea recursului compensatoriu a fost dată după condamnarea României la CEDO pentru condițiile proaste și supraaglomerarea din închisori. Guvernul  PSD de atunci s-a angajat că va respecta un plan de măsuri care prevede, printre altele, construcția de noi penitenciare. Mai multe detalii AICI.

 

sursa foto: facebook

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Read More Info here on that Topic: mainnews.ro/abrogarea-recursului-compensatoriu-si-anularea-legii-pentru-pensiile-speciale-puse-de-psd-in-dezbatere-rapida-in-comisia-juridica/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW