Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

A treia doză de vaccin, disponibilă pentru toți cetățenii cu o singură condiție

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 22 septembrie 2021

Autoritățile au decis, miercuri, 22 septembrie, să permită administrarea, începând cu data de 28 septembrie, a dozei suplimentare de vaccin pentru toate persoanele care au mai mult de șase luni de la administrarea dozei a doua. 

Doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema inițială. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi doza a treia cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Spikevax (Moderna).

Având în vedere că în România imunizarea cu Johnson&Johnson a început la data de 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea dozei de rapel.

Programarea persoanelor pentru administrarea dozei de rapel (doza 3) se va realiza prin mijloacele deja cunoscute, inclusiv prin prezentarea directă în centrele de vaccinare sau prin intermediul platformei naționale de programare la vaccinare. Pentru persoanele din centrele medico-sociale și rezidențiale, imobilizate la domiciliu sau fără adăpost, se va utiliza aceeași modalitate de vaccinare, respectiv cu ajutorul echipelor mobile puse la dispoziție de către direcțiile de sănătate publică județene/ a municipiului București.

Administrarea dozei 3 de vaccin este necesară pentru consolidarea răspunsului imun împotriva variantei Delta a SARS-CoV-2.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *